Economic

Directorul ANRE: După scumpirea gazelor naturale, vor fi revizuite și tarifele la energia termică

Majorările se țin lanț. După ce au fost aprobate noile tarife la gazele naturale furnizate de Moldovagaz, directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, a confirmat că urmează să fie revizuite și tarifele la energia termică.

Da, tarifele la energia termică urmează pentru că combustibilul care e utilizat la producerea energiei termice sunt gazele naturale. Asta înseamnă că, efectiv pe lanț, vor fi afectate sau vor fi atrase și întreprinderile din sectorul termo-energetic în vederea efectuării calculelor. Totodată, în cadrul întreprinderilor termo-energetice pe parcursul anului 2024 au fost acumulate devieri pozitive. Astăzi noi am aprobat prețurile reglementate pentru gazele naturale, urmează să inițiem discuțiile cu operatorii din sectorul termo-energetic ca să vedem un grafic deja de depunere a cererilor. Cert este că da, prețul la gaz influențează în tarife. Cu cât o să influențeze și când nu putem declara la moment. Nu există prevederi de urgentare a deciziei regulatorului, procesul va dura o anumită perioadă, în funcție de cum vin calculele, cererile. Nu pot zice exact, dar cel puțin 3-4 săptămâni”, a spus Alexei Taran.

Precizăm că, din 1 decembrie intră în vigoare un nou tarif pentru gazele naturale furnizate de Moldovagaz. Conform deciziei Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, gospodăriile casnice vor achita 16 lei 74 de bani, cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze, ceea ce reprezintă o majorare cu 3 lei și 62 de bani.

Amintim că, la sfârșitul lunii trecute, ANRE a aprobat tarife noi pentru energia termică și electrică furnizate de CET „Nord” acesta fiind de 1 819 de lei/Gcal. Totodată, vara trecută, ANRE a decis reducerea tarifului la energia termică furnizată de Termoelectrica de la 2.138 de lei pentru o gigacalorie până la 1.824 lei, fără TVA.

Citește mai mult