Nicu Popescu la Madrid: „Am discutat despre viitorul european al țării noastre, dar și despre securitatea regională”
Consolidarea agendei bilaterale de cooperare moldo-spaniole, implementarea reformelor în Republica Moldova în procesul de integrare europeană și situația regională în contextul războiului injust al Federației Ruse împotriva Ucrainei au fost unele dintre temele de discutate la Madrid de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, și ministrul afacerilor externe, Uniunii Europene și cooperării al Spaniei, José Manuel Albares Bueno. Despre aceasta a anunțat într-o conferință de presă șeful diplomației din Republica Moldova, Nicu Popescu.

*„Această vizită este importantă atât pe dimensiunea bilaterală, cât și în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Am discutat despre viitorul european al țării noastre, dar și despre securitatea regională. De asemenea, ne-am referit la prioritățile Președinției prin rotație la Consiliul Uniunii Europene, pe care Spania o va deține în partea a doua a anului curent. Am relatat omologului meu spaniol despre progresele Republicii Moldova în contextul îndeplinirii condiționalităților impuse de Comisia Europeană pentru a putea lansa negocierile pentru aderare. Am discutat și despre implementarea reformelor în domeniul justiției, lupta împotriva corupției, pentru a putea ajunge la standarde europene în domeniul economiei, în democratizarea societății”, a declarat Nicu Popescu.
Nicu Popescu a avut o întrevedere și cu reprezentanții diasporei moldovenești din Spania.