Internațional

Politolog român: Rezultatele „provizorii” ale exit-poll-urilor de duminică seară indică o „victorie categorică a extremei drepte”

Cunoscutul politolog Cristian Pîrvulescu consideră că rezultatele „provizorii și aproximative” ale exit-poll-urilor de duminică seară indică o „victorie categorică a extremei drepte, o victorie a Tik-Tok-ului”. Potrivit analistului politic, nu este o poveste despre identitate națională, ci despre conspiraționism și rețele sociale și despre „războiul hibrid pierdut în mod clar de România”. Pîrvulescu mai spune că la turul al doilea al prezidențialelor totul depinde de indicația de vot a PSD, dar și de poziția Elenei Lasconi în raport cu PSD.

În primul rând, trebuie să ținem cont că exit-poll-urile prezentate de televiziuni în privința rezultatelor pentru alegerile parlamentare sunt „provizorii și probabil aproximative”. Sub această rezervă, este o victorie categorică a extremei drepte, care ajunge să aibă între 30% și 40% din mandate și să devină o forță politică importantă. Este o victorie a TikTok-ului, pentru că un partid despre care nimeni nu știa nimic. POT (n. red. Partidul Oamenilor Tineri) pare să fi intrat în Parlament. De asemenea, este o rezistență relativă a partidelor-sistem care au reușit să-și mobilizeze organizația și s-a văzut foarte clar că USR a devenit un partid-sistem și absența organizației nu l-a favorizat foarte mult”, a declarat pentru News.ro Cristian Pîrvulescu.

În opinia analistului politic, efectul de contagiune al turului întâi asupra parlamentarelor s-a manifestat la extrema dreaptă, și nu la USR.

Totul se va juca săptămâna viitoare

USR-ul nu a profitat de acest efect, foarte probabil din cauza deciziei Curții Constituționale de renumărare a voturilor, care i-a făcut pe mulți să se îndoiască că doamna Lasconi va fi în turul al doilea. Totul se va juca săptămâna viitoare pentru că eu cred că vom avea al doilea tur de scrutin săptămâna viitoare și, în funcție de viitorul președinte, vom putea face o majoritate de extremă dreaptă sau una de centru și pro-european. Este complicat în momentul ăsta să spunem și de asta trebuie să așteptăm rezultatele oficiale, pentru că pe exit poll-uri extrema dreaptă are 32%. Eu cred că va avea mai mult, mă aștept să aibă undeva în jur de 35-40% din mandate, iar ceilalți să aibă 60%. Vă dați seama că va fi foarte greu să se formeze o majoritate, iar dacă vor rămâne în opoziție va fi foarte dificil”, a declarat Pîrvulescu.

Pe de altă parte, mai spune Cristian Pîrvulescu, dacă Georgescu devine președinte, va încerca să construiască o majoritate în jurul unei extreme drepte care nu poate coopera.

Gândiți-vă că AUR nu poate coopera cu SOS și cu POT pentru că amândouă sunt disidențe din interiorul AUR. Dar Până la urmă le va face Simion să se înțeleagă”, a spus Părvulescu.

„Au câștigat războiul hibrid fără să tragă un glonț”

Întrebat de ce s-ar putea întâmpla la turul al doilea al prezidențialelor și de rezultatul scrutinului, Cristian Pîrvulescu a spus că totul depinde de PSD, pe de o parte, de poziția pe care o va avea Elena Lasconi în raport cu PSD și de indicația de vot la prezidențiale pe care o va da PSD.

Dar chiar și așa, alegătorii PSD sunt în proximitatea celor extremiști. Mulți dintre ei trăiesc în aceeași atmosferă conspiraționistă pentru că nu e o poveste despre identitatea națională, ci este o poveste despre conspiraționism și despre rețele sociale. Pot unii să credă că este despre altceva, dar despre rețelele sociale și despre războiul hibrid care a fost pierdut în mod clar de România. Și nu știu dacă va mai putea fi recâștigat vreodată. Deci noi stăm într-o situație mai gravă decât Ucraina. La noi au câștigat războiul fără să tragă un glonț. Pentru că l-au câștigat în mintea oamenilor. Și asta se vede foarte clar”, a spus Pîrvulescu.

Potrivit politologului, acest război hibrid nu a fost recunoscut de către politicienii români. „Și acum plătim consecințele, pentru că dacă am fi acționat împotriva propagandei deșănțate de pe rețele, probabil am fi putut să controlăm relativ fenomenul, dar așa nu s-a mai putut controla. De la 10% la 40% o creștere extraordinară. Vom vedea, poate nu va fi 40%, dar oricum va fi peste 30% în favoarea partidelor extremiste”, a conchis Cristian Pîrvulescu.

Citește mai mult