O samă de cuvinte//„Legea minimului efort” și „decât o regulă”
Ca orice altă limbă vorbită natural, româna vorbită prezintă o serie de formule, clișee și expresii îndepărtate de norma academică sau școlară.
Acestea nu sunt de disprețuit, ci oferă un neprețuit teren de studiu pentru evoluția istorică a limbii, mai ales că, încetul cu încetul, unele dintre acestea ajung să formeze noile norme. Astfel: — “Am decât portocale" sau "facem decât pizza" sunt câteva din exprimările considerate inițial vulgare, construcții sintactice din discursul piețarilor și mahalagiilor.
"Decât": — i se spune "adverb comparativ de inegalitate". Altfel zis, poate interveni în afirmații negative, precum "NU am decât portocale" ori "NU facem decât pizza", sau în propoziții afirmative unde se formulează o comparație și unde poate ocupa chiar primul loc în frază: "decât să mă ridic, mai bine fac pe mortul".
Cum s-a ajuns la această erodare și la pierderea particulei negative (NU) în asemenea exprimări precum “am decât o banană”? Ei bine, prin ceea ce lingviștii numesc"legea minimului efort"... prin cea care face, de pildă, ca până și oamenii educați să nu mai pronunțe articolul hotărât masculin, care e doar subînțeles în formulări precum «băiatu'_ăla», sau: «vânzătoru' mi-a zis: -- "Am doar portocale"».
Apoi, a intervenit și o confuzie inconștientă între "decât" și "doar". Peste asta, o altă confuzie între "decât" și "numai". "Numai" este perfect sinonim cu "doar" în expresii afirmative: -- "Am numai portocale" e perfect echivalent cu: "Am doar portocale". Bietul grădinar care vinde legume-fructe nu are vreme să chibzuiască la atâtea adverbe, "doar", "numai" și "decât", mai ales că cele două din urmă se și combină într-un alt adverb, mai pretențios, auzit DOAR prin filme, sau NUMAI prin filme, însă în niciun caz DECÂT prin filme: adverbul NUMAIDECÂT (adică "pe loc", imediat, sau "deîndată"), care pe deasupra se și scrie legat, "numaidecât", când de fapt el este format din "numai" și “decât".
Dar aceeași "lege a minimului efort" explică și erodarea formelor perfectului simplu, cel numit și timpul narațiunii: eroul zise, făcu, merse, muri: -- eu zisei, tu ziseși, el/ea zise, noi ziserăm... sau formele mai mult ca perfectului: tu ziseseși, tu făcuseși. Din comoditatea articulării, forma de persoana a doua singular a devenit, la toate aceste moduri, pentru mulți: -- tu zisei (în loc de ziseși, ziseseși).
Iar persoana I plural folosită curent de mulți a ajuns să fie: "noi mersesem" în loc de obositorul, lungul și aparent barbarul "merseserăm". Sigur, "mersesem" n-ar putea fi decât persoana I singular, numai că legea minimului efort a extins-o și la plural. “Decât” atâta am avut de spus.
Autor: Dan Alexe
