Social

Ghenadie Donos: Dacă nu vor fi îndeplinite condițiile ar putea urma greva

Protestul sindicatelor din educație, programat pentru vineri, nu va afecta procesul de studiu. La manifestație vor participa liderii sindicali și cadrele didactice care nu au ore în acea zi. Aceștea cer majorarea salariilor profesorilor cu cel puțin 15% de la 1 ianuarie, nu doar cu 9%, cum au anunțat autoritățile. Dacă revendicările nu vor fi incluse în rectificarea bugetară, sindicaliștii din domeniul educației amenință că vor ieși în ianuarie cu grevă generală. Ministerul Educației, caută soluții pentru a majora suplimentar salariile personalului din sistem.

Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei
Sursa: Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei

Revendicările sindicatelor din educație vor fi discutate cu deputații din comisia parlamentară de profil vineri, 13 decembrie. În același timp, pentru a se asigura că vor fi auziți, sindicaliștii vor organiza un protest în fața legislativului, a declarat președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, Ghenadie Donos, la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova. Deși eforturile Ministerului de resort de a proteja cadrele didactice prin adoptarea unei legi sunt recunoscute de sindicate, salariile propuse pentru anul viitor nu vor acoperi cheltuielile în contextul noii crize energetice, a mai adăugat Ghenadie Donos * „Noi credem că este real de majorat încă 5 % la cele 9 salariile cadrelor didactice cu toate problemele care sunt, pentru a exclude acea discriminare, între alte categorii sociale. Noi nu declarăm grevă, adică nu întrerupem procesul. Noi am declarat pichetare și s-ar putea ca după Anul Nou, dacă vom avea o asemenea atitudine, să întrerupem și procesul de învățământ. Adică să recurgem la proteste la locurile de muncă, cu refuzul de a oferi serviciile respective și cu cerințele înaintate un pic mai franc, mai dur”*, susține Ghenadie Donos.

Olga Chiriac, profesoară la Gimnaziul Alexandru Donici din satul Ciuciuleni, raionul Hîncești, spune că, deși predă în două sate, are un salari de 13 mii de lei, care este insuficient pentru un trai decent. Ea subliniază că remunerarea cadrelor didactice nu este motivantă la volumul mare de muncă și stresul cu care se confruntă zilnic.

„Este un salariu foarte mic în raport cu prețurile care sunt acum în Republica Moldova. Mulți dintre profesori părăsesc sistemul și, credeți-mă, am avut și eu această tentativă de două ori. Salariul nu reflectă efortul și stresul care sunt în acest domeniu. Evident, acest salariu mic îi poate descuraja și pe tinerii care vor să vină la noi în sistem, deoarece se cunoaște faptul că la noi în sistem există un deficit de cadre didactice”, afirmă Olga Chiriac.

Ministerul Educației și Cercetării este în contact constant cu sindicatele și poartă discuții cu Ministerul Finanțelor pentru identificarea resurselor necesare majorării salariilor cadrelor didactice. Creșterile ar putea varia între 12 și 15%, în funcție de gradul didactic al profesorului, a anunțat ministrul de resort, Dan Perciun.

„Noi credem că am putea să găsim resurse pentru majorarea gradelor didactice și a celor manageriale, dar urmează să avem și confirmarea Ministerului Finanțelor. Dacă această discuție va decurge cu succes, vom reveni cu un anunț public”, a delcarat Dan Perciun.

Problema salariilor mici există și în alte domenii, nu doar în educație, a subliniat expertul în domeniu, Anatol Gremalschi. Potrivit lui, autoritățile trebuie să facă mai multe eforturi pentru a găsi resurse suplimentare, în limita posibilităților economice ale statului, pentru a sprijini majorarea lefurilor cadrelor didactice.

„Statul trebuie să asigure necesitățile sau să plătească conform volumului și complexității muncii, ori să pornească de la posibilități. Aici este foarte important ca toți actorii sociali să echilibreze aceste trei dimensiuni când stabilim salariile. Posibilitățile noastre sunt reduse, indiscutabil. Războiul este la ușă, criza energetică ne presează. Puțin probabil că o guvernare va avea mijloacele și forțele să păstreze nivelul actual de piață și cu atât mai mult să-l crească”, a menționar Anatol Gremalschi.

Amintim că sindicatele din educație au anunțat proteste pe 13 și 19 decembrie în fața Parlamentului, începând cu ora 10:00. Potrivit organizatorilor scopul acestora este de a atrage atenția opiniei publice, și a autorităților asupra problemelor din învățământ.

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult