Social

Lituania a oferit Republicii Moldova un lot de echipament militar

Consolidarea parteneriatului dintre Republica Moldova și Lituania în domeniul apărării, securitatea din regiune, creșterea nivelului de interoperabilitate dintre militarii ambelor state prin participarea la exerciții și misiuni, dar și sporirea rezilienței naționale la amenințările hibride, au fost subiectele discutate de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și comandantul Armatei Naționale, general de brigadă Vitalie Micov, la întrevederea cu șeful Apărării al Republicii Lituania, generalul Raimundas Vaikšnoras, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.

În cadrul vizitei, șeful Apărării din Lituania a transmis un lot de echipament militar, care face parte dintr-un proiect de asistență destinat Armatei Naționale.

„Republica Moldova este un partener important al Lituaniei, menționând buna contribuție a țării noastre la misiunile internaționale sub egida ONU, NATO și UE”, a declarat șeful Apărării din Republica Lituania.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, ministrul Anatolie Nosatîi a apreciat sprijinul Lituaniei în consolidarea eforturilor de asigurare a păcii și securității în regiune și, nu în ultimul rând, la promovarea intereselor Republicii Moldova în relația cu partenerii externi și organizațiile internaționale.

„Lituania rămâne a fi un exemplu pentru noi în ce privește sistemul de apărare și contăm pe experiența partenerilor lituanieni, în special acum, când Armata Națională se află într-un amplu proces de modernizare și profesionalizare”, a menționat Anatolie Nosatîi.

Alte teme de discuție au vizat susținerea politică a Lituaniei pentru parcursul european al Republicii Moldova, ca obiectiv strategic și garant al securității cetățenilor, precum și situația regională de securitate.

La rândul său, generalul de brigadă Micov a subliniat buna colaborare dintre instituțiile de apărare ale celor două țări și a mulțumit partenerilor pentru sprijinul „substanțial” acordat armatei moldovenești în mai multe domenii importante, cum ar fi dezvoltarea și pregătirea corpului de sergenți și soldați ai Armatei Naționale, precum și securitatea cibernetică.

Republica Moldova și Lituania cooperează în domeniul militar din anul 2000.

Citește mai mult