Internațional

Armata israeliană a reluat atacurile asupra bazelor militare din Tartus, Siria

Armata israeliană a reluat atacurile asupra bazelor militare din regiunea de coastă siriană Tartus. Avioanele de război israeliene au lovit inclusiv baze ale apărării aeriene, a declarat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, organizație neguvernamentală citată de DPA.

Au fost cele mai grele atacuri asupra regiunii Tartus, unde există și o importantă bază navală rusă. Cu toate acestea, premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a asigurat pe președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, că nu are niciun interes să provoace un război în Siria, deși țara a fost „mereu un stat inamic”.

Situația incertă creată aici după căderea regimului lui Bashar al-Assad este discutată astăzi și de miniștrii de Externe ai Uniunii Europene, reuniti pentru prima dată de la numirea lui Kaja Kallas în funcția de coordonator al politicii externe europene.

Pe lângă o linie comună în politica față de refugiații sirieni din țările Uniunii Europene, miniștrii de Externe vor discuta și despre posibila stabilire de contacte diplomatice cu forțele rebele care au preluat conducerea la Damasc. Kallas a anunțat deja la Bruxelles că, luni, UE va trimite un emisar special în Siria.

Această țară nu ar trebui să repete „scenariile terifiante” din Irak, Libia și Afghanistan, avertizase șefa diplomației europene, citată de Reuters.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult