Social

Reguli noi la testarea auto. Din iunie 2025, taxele pentru revizia tehnică s-ar putea majora cu 15-20 la sută

Guvernul va examina în ședința de astăzi un proiect de hotărâre ce prevede Introducerea unor inspecții mai stricte a vehiculelor auto și majorarea taxei pentru testarea auto cu 15-20 la sută.

Autorii modificărilor menționează că rata extrem de scăzută de depistare a defectelor tehnice în Moldova, în comparație cu alte țări, ridică semne de întrebare în ce ceea ce privește eficacitatea și corectitudinea procesului de inspecție tehnică periodică efectuat.

„În perioada 2022-2023 la inspecția tehnică periodică s-au înregistrat “zero” cazuri de interzicere a exploatării vehiculelor și 19308 (în 2022) respectiv 16036 (în 2023) cazuri de acordare a termenului de până la 30 de zile pentru înlăturarea neajunsurilor. Inspecția tehnică este percepută de mulți ani ca fiind o formalitate mai degrabă decât o obligație necesară pentru siguranța și buna funcționare a vehiculelor. Chiar dacă legislația națională actuală prevede verificarea periodică anuală a conformității tehnice al vehiculelor, aceasta este una formală”, se arată în nota explicativă semnată de secretarul general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Angela Țurcanu.

Astfel, pentru mașinile personale, mai noi de 10 ani, testarea tehnică se va face o dată la doi ani, față de testarea anuală în prezent. Iar pentru autocare, taxiuri, ambulanțe, vehiculele implicate în transportarea mărfurilor periculoase și vehiculele destinate instruirii, mai noi de 10 ani, testarea tehnică se va face o dată în an și nu o dată la 6 luni cum este în prezent.

Totodată, tarifele pentru inspecția tehnică periodică vor crește cu 15-20%.

Noile prevederi vor intra în vigoare începând cu 1 iunie 2025.

Impact negativ

Creșterea costurilor pentru unii proprietari de vehicule: Introducerea unor inspecții mai stricte ar putea duce la costuri suplimentare pentru proprietarii de vehicule, care ar putea fi nevoiți să investească în reparații și întreținere. Aceste costuri pot prezenta o povară financiară, în special pentru proprietarii de vehicule mai vechi, pentru cei cu resurse modeste sau unele categorii de persoane ce beneficiază de scutiri sociale.

Drept urmare a aprobării Regulamentului cu privire la inspecția tehnică periodică a vehiculelor rutiere și modificarea unor acte normative vor fi anulate scutirile de plată a taxei pentru testarea tehnică pentru unele categorii de persoane (participanții la războiul din Afganistan, la conflictul transnistrean, la lichidarea urmărilor avariei de la Cernobîl și persoanele cu dizabilități severe).

Menționăm că în prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 112 stații de inspecție tehnică periodică care vor trebui să își adapteze procesele interne pentru a se conforma noilor cerințe. Această adaptare va implica, în principal, revizuirea procedurilor operaționale și, în unele cazuri, cu posibilele investiții suplimentare pentru actualizarea echipamentelor. Deși acest lucru poate genera costuri suplimentare, impactul financiar este estimat a fi minim.

În Republica Moldova sunt înmatriculate peste 1,2 milioane de vehicule de toate tipurile, inclusiv remorci, dintre care peste 770 de mii sunt autoturisme. În anul 2023, din numărul total de vehicule doar 58,79% au fost supuse inspecției tehnice periodice.

Conform datelor Registrului de Stat al Transporturilor

Astăzi, pe piața vehiculelor rutiere activează 8 agenți economici care au statut de dealer autorizat sau reprezentant al producătorului, care asigură importul a peste 70% din vehiculele rutiere noi comercializate pe piață. Restul sunt importate de alți agenți economici mici.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult