Protest în fața Parlamentului: Sindicaliștii cer salarii mai mari și condiții mai bune pentru toți angajații
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a organizat astăzi, 19 decembrie, o nouă acțiune de protest în fața Parlamentului Republicii Moldova. Participanții, printre care se numără profesori, angajați ai Serviciului Hidrometeorologic de Stat, cei din cadrul Întreprinderii Calea Ferată din Moldova și alte categorii de salariați, își exprimă nemulțumirea față de nivelul de salarizare și solicită îmbunătățiri semnificative ale condițiilor de muncă.
Manifestanții au venit echipați cu pancarte, pe care și-au exprimat nemulțumirile: „Vrem dreptate, așa nu se mai poate!”, „Investiți într-o Moldovă Educată”, „Nu alungați tinerii pedagogi din țară!”
Protestatarii cer în continuare stabilirea salariului minim la 6.000 de lei începând cu 1 ianuarie 2025, utilizat ca referință pentru planificarea bugetului de stat, majorarea valorilor de referință cu 35%, inclusiv pentru personalul din educație, cultură, asistență socială, ordine publică și alte sectoare, dar și alocarea a 50 de milioane de lei pentru tratamente balneosanatoriale destinate persoanelor asigurate.
În fața mulțimii a ieșit deputatul Radu Marian, care a încercat să tempereze nemulțumirile. Acesta e precizat că autoritățile au reușit să majoreze salariile cadrelor didactice cu 14-15% pentru cei cu grade didactice, gradul II, I și superior, ceea ce ar reprezenta o creștere medie de 3.000-4.000 de lei. „Știu că nu este suficient, dar este ceea ce noi am reușit să facem în contextul limitărilor bugetare. În ultimii patru ani, salariile în învățământ au crescut cu 50%. Facem ce putem cu resursele disponibile”, a declarat Marian.
Cu toate acestea, cei prezenți la protest au reiterat că majorările sunt insuficiente și solicită soluții pentru toate categoriile profesionale, nu doar pentru cadrele didactice cu grade.