Maia Sandu a făcut bilanțul pentru 2024 și a trasat obiectivele pentru noul mandat: „Justiția, cea mai slabă verigă a Republicii Moldova”
Președinta Republicii Moldova a făcut bilanțul pentru acest an și a trasat obiectivele pentru următorul mandat. Integrarea în Uniunea Europeană rămâne obiectivul principal pe plan extern, în timp ce pe plan intern, prioritare rămân reformarea justiției și combaterea corupției, inclusiv a celei electorale. Cu câteva zile înainte de învestirea în cel de-al doilea mandat și la patru ani distanță după ce a câștigat alegerile prezidențiale cu promisiunea de a reforma justiția, Maia Sandu recunoaște că acest domeniu rămâne „cea mai slabă verigă a statului”.
„Pași mari” în procesul de integrare în UE, restanțe pe justiție
Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană rămâne o prioritate a Maiei Sandu și în noul mandat prezidențial. Șefa statului, care a inițiat procesul de aderare a țării noastre la blocul comunitar, spune că țara a făcut pași concreți până acum pe această cale și că autoritățile au „planuri mari” pentru următorii ani, „ca să putem ajunge în 2030 cu temele făcute și gata de aderare”.
La polul opus, „justiția rămâne, în continuare, cea mai slaba verigă a Republicii Moldova”, spune președinta țării. Potrivit Maiei Sandu, chiar dacă „pe alocuri” justiția a dat rezultate, pe lupta împotriva corupției mari, a corupției politice și, mai recent, a corupției electorale, „avem mari carențe”.
Interferența Rusiei: „Vrem moldovenii să decidă pentru R. Moldova și nu banii Kremlinului”
Interferențele Kremlinului în treburile interne ale Republicii Moldova, precum și ale României, așa cum au arătat recentele alegeri prezidențiale, care au fost anulate în cele de urmă, nu se limitează doar la perioadele electorale, ci încep cu luni, uneori chiar cu ani înainte de scrutine, a declarat Maia Sandu. „Trebuie să fim atenți, vigilenți, să combatem aceste metode de interferență nu doar în câteva săptămâni sau atunci în timpul alegerilor”.
Recentul scrutin electoral a arătat, încă o dată, care ne sunt vulnerabilitățile, a mai precizat șefa statului. „Vedem care sunt punctele noastre slabe, iar cel mai slab element este justiția. Dacă justiția funcționa și sancționa corupția politică, nu ajungeam la corupție electorală”.
Întrebată dacă Republica Moldova ar putea reveni la discuții cu Federația Rusă, Maia Sandu a precizat că țara noastră poate „avea relații bune doar cu țările care respectă cetățeanul Republicii Moldova și care respectă Republica Moldova”. „Vrem moldovenii să decidă pentru Republica Moldova și nu banii Kremlinului și asta ar însemna să nu se intervină în procesele noastre interne. Nu cred că este o solicitare ieșită din comun”.
Criza energetică: fără gaz rusesc, majorarea tarifului la energia electrică este invitabilă
Republica Moldova riscă să intre într-o criză energetică din cauza Federației Ruse, care refuză să își îndeplinească obligațiile contractuale și să livreze gaze naturale pentru malul stâng al Nistrului, a declarat președinta Maia Sandu. Șefa statului a dat asigurări că, dacă de la 1 ianuarie Gazprom nu își va onora această obligațiune contractuală, „Guvernul va trebui să ia alte măsuri”, inclusiv în contextul în care o majorare a tarifului la energia electrică pentru cetățenii de pe malul drept va fi inevitabilă.
„Suntem în această situație din cauza Federației Ruse, care sprijină de decenii un regim nelegitim. Acest regim, cu contribuția Federației Ruse, a adus concetățenii de pe malul stâng în situația în care să nu poată să plătească prețul real la resursele energetice. Guvernul va ajuta, dar malul stâng trebuie să plătească”.
„Vreau să le amintesc cetățenilor că în această iarnă nu vom plăti mai mult pentru consumul de gaze decât am plătit anul trecut. Întrebarea este pe costul energiei electrice, pentru că aici dacă se declanșează această criză energetică de la 1 ianuarie, este foarte clar că prețul la curentul electric va crește”.
Președinta s-a arătat sigură că vom reuși să trecem cu bine de această iarnă și că această iarnă „va fi ultima în care mai suntem șantajați energetic”: „Pentru că pe gazele naturale avem alternative și pe energia electrică urmează să avem alternativa până la sfârșitul anului 2025”.
Proteste: Guvernul a făcut tot ce a putut ca să ofere creșteri salariale, dar e clar că ele nu sunt suficiente
Republica Moldova trece printr-o situație „economică foarte dificilă”, „provocată de războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina, nu de politicele Guvernului”, a precizat președinta țării. Totodată, șefa statului a recunoscut că „aceste argumente nu țin locul de banii pe care oamenii vor să-i primească”: „Știu că Guvernul a făcut tot ce a putut ca să ofere creșteri salariale, dar e clar că ele nu sunt suficiente”.
Șefa statului a menționat că, în momentul în care se va reuși mobilizarea mai multor resurse, se va încerca folosirea lor „în interesul acestor categorii de oameni”.
Regrete, greșeli și priorități: Ar fi o listă lungă
Întrebată despre greșelile făcute în mandatul prezidențial, care se încheie pe 24 decembrie, Maia Sandu a spus: „Cred că ar fi o listă lungă aici. O să comunic mai mult cu oamenii din autonomie. E clar că trebuie să comunicăm și noi între noi mai mult în rusă, pentru că nu toți cunosc româna. Realizările cele mai modeste sunt totuși pe lupta împotriva corupției. Repet, nu neapărat avem pârghii directe ca să putem să îmbunătățim lucrurile, dar trebuie să facem mai mult, pentru că în joc este soarta democrației, soarta Republicii Moldova”.
Prioritățile în noul mandat, spune Maia Sandu, rămân lupta cu dezinformarea, reforma justiției și combaterea corupției, inclusiv a celei electorale.