Economic

Igor Grosu: „Cetățenii vor beneficia de compensații la energie electrică, dacă prețul va crește”

În Republica Moldova nu vor fi deconectări temporare de energie electrică, iar în cazul în care prețul la energie va crește - cetățenii vor beneficia de compensații. Asta a menționat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în această seară, la emisiunea „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.

Negociem acum cu partea română toate scenariile, în cazul în care va interveni modificarea prețului evident că vom interveni cu compensații. Noi avem prevăzute resurse în cazul în care va interveni această situație să venim cu un ajutor. Vom face calculele, să vedem care este prețul, apoi vom comunica. Au loc discuții cu partea română, de aceea e prematur acum să zicem. – Dar e clar că vor fi compensații? – Da”, a declarat Igor Grosu.

Menționăm că Energocom a anunțat că, de la 1 ianuarie și până la 31 martie, va achiziționa de la Centrala nucleară de la Cernavodă din România, 100 MW bandă. Este un volum de aproape trei ori mai mare decât în luna decembrie. Un contract în acest sens a fost semnat joi, 19 decembrie, de cele două companii.

Cetățenii Republicii Moldova beneficiază de compensații sub formă monetară pentru perioada rece. Potrivit unei decizii, pentru luna noiembrie beneficiarii eligibili înregistrați pe platforma compensații.gov.md (circa 90% din numărul total) primesc un ajutor de la 300 până la 800 de lei, în funcție de gradul de vulnerabilitate. Pentru luna decembrie nu au fost stabilite deocamdată compensații.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult