Economic

Din ianuarie 2025, exportul de energie regenerabilă va fi permis doar după acoperirea necesităților interne

Din 1 ianuarie 2025 va fi aplicat un mecanism care va permite achiziționarea prioritară a energiei regenerabilă din piață de către „Energocom”, pentru acoperirea deficitului, dar să permită exportul de energie regenerabilă atunci când consumul intern este acoperit. În acest sens, „Energocom” deja a elaborat și transmis producătorilor de energie regenerabilă contracte cadru pentru achiziția de energie electrică, informează Ministerul Energiei.

„În 2022 a fost interzis exportul de energie electrică. Acum, cantitățile de energie regenerabilă sunt semnificativ mai mari și vrem să aplicăm un mecanism echitabil, echilibrat și flexibil, care să fie convenabil și producătorilor, astfel, încât aceștia să poată exporta atunci când consumul intern este acoperit”, a declarat secretarul de stat al ministerului Energiei, Constantin Borosan.

Capacitatea instalată de producție a energiei din surse regenerabile în Republica Moldova a crescut cu peste 55% în acest an, comparativ cu anul precedent, cele mai mari progrese fiind înregistrate în domeniul instalațiilor fotovoltaice. Astfel, în trimestrul trei al anului curent, Republica Moldova a ajuns să aibă centrale electrice din surse regenerabile cu o capacitate instalată de 521 MW sau de 11 ori mai mult decât în anul 2019.

În cazul instalațiilor fotovoltaice, în 9 luni ale anului curent, capacitatea a crescut de la 185 MW în 2023 - la 344 MW sau aproape de 2 ori. Capacitatea instalațiilor eoliene a crescut de la 126 MW în 2023 la 154 MW în 2024, ceea ce reprezintă o creștere de peste 22%.

Din acestea, centrale fotovoltaice cu capacitatea de 119 MW au fost instalate în baza mecanismului de sprijin tarif fix și 84,5 MW fără nici un mecanism de sprijin, energia electrică fiind comercializată în piața liberă. Centralele eoliene în piața liberă au o capacitate de 128 MW, iar în baza legii privind energia regenerabilă din anul 2007 - 25,9 MW.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult