Social

Crăciunul în stil tradițional: Pensiunile din Republica Moldova se pregătesc pentru vizitatori

Tot mai mulți moldoveni aleg să își petreacă sărbătorile de iarnă în pensiuni sau localuri rustice, dorind să scape de agitația cotidiană și să se bucure de liniștea și farmecul locurilor în care timpul parcă stă în loc. În ajunul minivacanței de Crăciun, pensiunile din întreaga țară sunt în plin proces de pregătire pentru a întâmpina vizitatorii cu ospitalitate deosebită. Meniurile obișnuite sunt înlocuite cu preparate tradiționale, ce aduc în prim-plan gusturile autentice ale regiunii, iar decorurile specifice creează o atmosferă caldă și primitoare.

În pensiuni, pregătirile pentru sărbătorile de iarnă încep încă din luna noiembrie. Din 1 decembrie, instalațiile luminoase, brazii naturali și mâncărurile speciale sunt deja prezente. Totuși, proprietarii locațiilor turistice recunosc că din acest motiv facturile la lumină sunt cele mai usturătoare în perioada sărbătorilor de iarnă.

Decorul depinde de sărbătoarea care este și dacă suntem în ajunul Crăciunului, numaidecât la fiecare client, fiecare oaspete avem câte o crenguță de brad. Fără brad natural, parcă nici nu e sărbătoare. Dacă nu este mirosul acela de pin, de brad în casă. Zilele sunt mici și evident că avem nevoie de mai multă lumină. În afară de asta, luminițele aproape toată noaptea ard și sunt careva cheltuieli mai mari față de zilele obișnuite”, a spus proprietara unei pensiuni, Ala Benzin.

Pensiunile devin creative în privința decorului de sărbători, pentru a-și surprinde plăcut oaspeții.

Adăugam poziții noi pentru ca oaspeții să fie surprinși și să fie ceva tematic de Crăciun. Respectiv, în sezonul rece am adăugat în locul șezlongurilor în care oaspeții se bronzau, acum stau igluuri cu o capacitate de la patru până la 18 persoane”, a afirmat administratoarea pensiunii, Diana Croitor.

Mâncarea este poate cel mai important atribut al sărbătorilor, așa că bucătarii sunt preocupați de pregătirea meniului de sărbătoare.

Dacă grupul este mai mare noi avem nevoie măcar de două zile, trebuie să facem pregătirile, sarmalele nu se fac așa ușor 02:12 MUSCA 03:24 Acum fiindcă este post, în toate weekendurile din postul acesta se mănâncă pește, și care ține post solicită pește, plăcinta fără lactate, fără ou, fasolița. De sărbători facem și răcitură de purcel că se taie purceii la sărbători, tot este solicitată”, a relatat Ludmila Gusin, Bucătar.

Comparativ cu meniul de vară, de exemplu, când mai mult lumea cere ceva de genul fructe de mare, seafood party, stridii, ceva ușor, salate, iarna deja altfel. Noi pregătim bucatele tradiționale de genul: sarmale, mule, rață la cuptor, miel, vită. Asta durează foarte mult timp și necesită timp să fie pregătită după tradiție”, a menționat Ivan Cîrlov, bucătar-șef.

Magia sărbătorilor de iarnă apare în zonele turistice și localuri în proximitatea zilei de 13 decembrie și se încheie la Bobotează, atunci când comenzile se reduc, iar meniurile revin la forma clasică.

Citește mai mult