Corespondență Dan Alexe // Era post-Mutti și cum motorul franco-german a intrat în pană
Angela Merkel va rămâne în memoria multora pentru fraza pronunțată pe 31 august 2015: — „Wir schaffen das” („O s-o rezolvăm”, „o să o ducem la capăt”) a fost răspunsul, devenit de atunci proverbial, a spus ea când a fost întrebată dacă consideră că Germania poate face față unui asemenea flux migrator cum se vedea atunci. Peste un milion de refugiați a primit Germania în acel an, iar Merkel, invitându-i să vină și să stea, spunea prin asta că Germania poate primi sistematic, an după an, câte un milion de refugiați, absorbindu-i și ajutându-i să devină cetățeni responsabili și integrați.
Extrema dreaptă germană, Alternative für Deutschland (AfD), a profitat la maximum de aceste declarații, devenind, numeric, a treia formațiune politică în alegerile din 2017, iar Merkel a fost atacată chiar și în cadrul propriului ei partid creștin-democrat, acel dual CDU combinat cu bavarezul CSU.
Poate fi datat atunci începutul declinului axei franco-germane a Europei, sau momentul în care a început să scârțâie. Europa s-a construit și a funcționat de la început pe axa franco-germană. De fapt, ideea însăși a Europei unite a fost aceea de a împiedica un nou conflict întrei doi dușmani tradiționali care erau Franța și Germania. Imaginea „iconică”, cea care simbolizează ideea însăși a solidarității europene este fotografia din spate a celor doi lideri puternici care au fost Helmut Kohl și François Mitterrand ținându-se de mână. De cuplul Adenauer - Charles De Gaulle și pâna Angela Merkel și Mitterrand sau Angela Merkel și Macron, cele două țări au întreținut o relație specială, iar prima vizită în străinătate a unui nou președinte sau cancelar se făcea în capitala vecină.
Relația specială s-a șubrezit de când în locui lui „Mutti” Merkel a venit social-democratul Olaf Scholz. Mai recent, disfuncționările vin și din pricina faptului că cele două țări traversează o perioadă de turbulență politică, alternativ — cu guverne fragile de coaliție sau fără un guvern.
Axa franco-germană: pană de motor
În Franța, Emmanuel Macron a numit vinerea trecută un nou prim-ministru, aliatul său centrist loial François Bayrou, care devine al patrulea premier al Franței anul acesta și va avea sarcina descurajantă de a încerca să adune un guvern stabil după prăbușirea săptămâna trecută a celui mai efemer guvern din 1958 încoace. În Germania, coaliția fragilă condusă de centru-stânga, la putere în ultimii trei ani, s-a prăbușit luna trecută sub greutatea propriilor sale contradicții ideologice și a presiunii multiplelor crize declanșate de invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia.
Un sondaj recent a indicat că alianța creștin-democrată CDU/CSU de centru-dreapta ar avea 31%, urmată de Alternativa pentru Germania (AfD) de extrema dreapta cu 18%, SPD-ul lui Scholz cu 17% și Verzii cu 13%. FDP și noua Alianță conservatoare de extrema-stângă condusă de Sahra Wagenknecht obțin un scor în jurul pragului de 5% pentru reprezentarea parlamentară.
Oricine va deveni cancelar după alegerile din 23 februarie va trebui să se ocupe de marea economie cu cele mai proaste performanțe a lumii, afectată de costurile ridicate ale energiei și ale forței de muncă, precum și de birocrație, infrastructura în prăbușire și expansiunea digitală treptată.
Încetinirea comerțului cu partenerul comercial cheie China a dat, de asemenea, o lovitură exporturilor germane, în timp ce importanta industrie auto a întârziat să dezvolte vehicule electrice atractive (EV) și acum se confruntă cu amenințarea modificării tarifelor americane sub Donald Trump.
Întrucât Franța nu poate organiza noi alegeri parlamentare până în iulie și Germania posibil fără un nou guvern până în iunie, febrilitatea politică din vârful celor mai influente două țări ale UE va împiedica inevitabil luarea deciziilor în UE.
Deficitul sectorului public al Franței este pe cale să depășească 6,1% din PIB în acest an, mai mult decât dublu față de limita zonei euro; datoria publică este de 110% din PIB și se află în continuă creștere; iar piețele de obligațiuni luna aceasta au evaluat Franța ca fiind ceva mai puțin solvabilă decât Grecia.
Un viitor șovăielnic
Parisul și Berlinul sunt în continuare văzute ca axa centrală de putere a UE, conducând politica și definind contururile principale ale agendei europene. Cu ambele capitale incapabile să ia decizii politice majore din lipsa unor guverne puternice, Europa ar putea să se confrunte cu luni de zile de lentă împotmolire.
În Franța, Macron pare că se pregătește să construiască un pact de guvernare mai stabil cu conservatorii, socialiștii, comuniștii și verzii. Dar asta e doar o soluție temporară. Macron încă nu are un plan pentru a inversa creșterea popularității de care se bucură Marine Le Pen din 2017 încoace, iar șansele ei par semnificative pentru a fi aleasă președinte în 2027.
