Internațional

Belarus: Aleksandr Lukașenko, candidat oficial pentru un nou mandat de președinte

Comisia Electorală Centrală din Belarus a înregistrat candidatura lui Aleksandr Lukașenko la alegerile prezidențiale din 26 ianuarie, transmite EFE, care citează agenția belarusă BELTA.

CNN
Sursa: CNN

Potrivit CEC, candidatura lui Lukașenko a fost susținută de peste 2,5 milioane de alegători. În afară de Lukașenko, a cărui victorie la alegerile prezidențiale din 2020, nerecunoscută de opoziție și Occident, a stârnit cele mai mari proteste din istoria recentă a țării și o represiune polițienească fără precedent, CEC a înregistrat alți patru candidați.

Printre aceștia se numără și femeia de afaceri Anna Kanopațkaia, care se opune apropierii de Rusia și în special Uniunii de Stat, care leagă cele două țări. De asemenea, ea a cerut ieșirea țării din alianța militară post-sovietică Organizația Tratatului de Securitate Colectivă și din Comunitatea Statelor Independente.

Lukașenko, în vârstă de 69 de ani, conduce Belarusul din 1994 și este unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui rus, Vladimir Putin.

La începutul lunii decembrie, Lukașenko și Putin au semnat un acord de apărare reciprocă. Astfel, Rusia ar putea desfășura noua rachetă hipersonică cu rază intermediară Oreșnik pe teritoriul aliatului său Belarus în a doua jumătate a anului viitor.

De asemenea, Lukașenko a semnat în ianuarie o lege care îi garantează imunitate, protecție pe tot parcursul vieții și bunuri furnizate de stat la demisia sa din funcția prezidențială.

Citește mai mult