Dosarul „furtul miliardului”: administratorul unei companii, condamnat la 11 ani de închisoare
Administratorul unei companii a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru contractarea creditelor nerambursate de la Banca de Economii în valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei.
În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, având o poziție de conducere într-o companie, în anul 2011, inculpatul a abuzat de funcția sa pentru a convinge mai multe persoane să contracteze credite bancare pe numele lor, promițându-le, în schimb, diverse beneficii, inclusiv apartamente pe numele lor. Persoanele implicate nu aveau posibilitatea să obțină aceste credite în mod corect, însă, sub influența managerului, au semnat documente false.
Pentru a facilita obținerea creditelor, inculpatul a falsificat documente, inclusiv adeverințe de salariu, care atestau venituri mult mai mari decât cele reale ale persoanelor implicate. Astfel, acestea au reușit să contracteze credite ipotecare în valoare totală de aproximativ 3.5 milioane de lei.
Ulterior, banii obținuți din aceste credite au fost redirecționați către conturile persoanei aflate la conducerea companiei, care a beneficiat astfel de sume considerabile.
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de escrocherie și l-a condamnat la 11 ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip închis. De asemenea, instanța l-a privat de dreptul de a ocupa funcția de administrator pe o perioadă de cinci ani.
În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă arestarea preventivă, aplicată prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din 8 august 2023, până la rămânerea definitivă a sentinței.
În plus, a fost admisă acțiunea civilă înaintată de Banca de Economii SA și dispusă încasarea din contul inculpatului a sumei de aproximativ 4,7 milioane de lei.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.