Social

Majorările de salarii prevăzute pentru 2025 îi nemulțumesc pe angajații SHS

Majorările de salarii prevăzute de Legea bugetului pentru 2025 îi nemulțumesc pe angajații Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), care anterior s-au alăturat protestelor pedagogilor care au cerut și ei salarii mai mari. Atunci, ei au cerut majorarea lefurilor cu 14 la sută, dar Parlamentul a decis creșterea etapizată, cu 5 la sută începând cu 1 ianuarie și alte 9 procente începând cu luna mai.

Dinu Prepeliță este șeful Direcției Hidrologie și activează în cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat de mai bine de zece ani. În toți acești ani, angajatul spune că a beneficiat doar de o singură majorare salarială.

Pe parcursul a zece ani de zile, salariile nu au fluctuat deloc. Numai atunci când au fost majorate de Guvern pentru toți bugetarii. Eu, ca șef al direcției, am salariul acum de 10.000 de lei, o creștere de 5 procente adaugă 400 de lei, iar la un inginer care are salariul de 6000 de lei i se adaugă în salariu 200-300 de lei. Mărirea asta de 5 procente pe noi nu ne ajută cu nimic”, afirmă Dinu Prepeliță.

Iar Ecaterina Gîdilica mai este studentă, ea a fost angajată în cadrul Serviciului Hidrometeorologic acum jumătate de an. Tânăra spune că a acceptat să muncească pentru a obține experiență, dar salariul nu o motivează să rămână în domeniu: „După schimbările făcute, noi totuși nu suntem mulțumiți, pentru că sunt aici familii care lucrează și nu le este de ajuns salariul minim pe care îl au. Eu, ca tânăr specialist, nu am acea dorință de a lucra mai departe pe domeniu pe baza la acest salariu mic”.

Nemulțumirile angajaților sunt amplificate și de creșterile salariale mai mari aprobate pentru alte entități din subordinea Ministerului Mediului.

Măcar să ne ridice valoarea de referință până la 2500, cum au făcut cu Ministerul Mediului, cu celelalte instituții din subordinea lor. Aceasta este o discriminare. Normal trebuia să se ridice la toți odată. De ce anume la noi nu s-a ridicat, adică acum cu 5 procente și din mai încă cu 9 procente. Nu este justificat și nu avem nicio explicație în baza acesteia”, a precizat meteorologa Aurelia Bodrug.

Proiectul legii bugetului prevede majorarea mai multor instituții de mediu, adică colegi ai noștri aflați în subordinea Ministerului Mediului. Nemulțumirea s-a iscat de aici pentru că unele instituții beneficiază de această majorare, dar Serviciul Hidrometeorologic, nu. Explicații au fost mai mult informale, explicații undeva intuite chiar și de noi, dar explicațiile astea durează mai mulți ani la rând”, spune Ala Mihailiuc, șefa Direcției Management la SHS.

Până în luna mai, când se schimbă valoarea asta de referință, asta înseamnă pentru un angajat al Serviciului Hidrometeorologic că el o să primească banii ăștia pe data de 1 iunie. Acum suntem în perioada de iarnă, în perioada în care trebuie să achităm facturile. De ce nu a fost schimbată valoarea asta la moment? Eu nu am vrut să folosesc cuvântul discriminați, dar dintr-un punct de vedere da, ne discriminează ministerul”, a precizat Dan Titov, președintele Comitetului Sindical al SHS.

În cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat activează 261 de persoane, instituția având cel mai mare număr de angajați, comparativ cu alte instituții din subordinea Ministerului Mediului. Acesta a și fost motivul pentru care valoarea de referință a fost majorată doar cu 100 de lei de la 2100 la 2200 de lei.

Nu au putut fi plasați alături de cele trei instituții pentru că cele trei instituții au un număr mult mai mic de angajați, iar impactul bugetar este mai mic. În subordinea Ministerului Mediului sunt șapte instituții. Trei dintre ele au fost în această listă de derogare cu 2500. Patru dintre ele au rămas în afară, una dintre acestea este Serviciul Hidrometeorologic. Celelalte trei sunt și mai defavorizate, pentru că din 1 mai ele nu vor beneficia de 2500, doar Serviciul Hidrometeorologic”, a explicat deputata Veronica Briceag.

Amintim că, joi, parlamentarii au votat în a treia lectură Legea bugetului 2025. Proiectul prevede majorarea cu 5% a salariilor angajaților Serviciului Hidrometeorologic de Stat, începând cu 1 ianuarie 2025. Iar din 1 mai, lefurile urmează să crească cu alte 9%.

Citește și: Protest în fața Parlamentului: Sindicaliștii cer salarii mai mari și condiții mai bune pentru toți angajații

Citește mai mult