Coreea de Sud: Președintele Yoon Suk Yeol, primul lider în funcție care riscă să fie arestat
Un tribunal din Coreea de Sud a aprobat marți un mandat de arestare pentru președintele Yoon Suk Yeol, după ce acesta a fost suspendat din funcție pentru că a impus legea marțială pe 3 decembrie. Este prima dată în istoria țării când un președinte în funcție se confruntă cu o astfel de situație, notează Reuters.
Președintele este acuzat că a condus o insurgență, o infracțiune pentru care nu beneficiază de imunitate. De asemenea, procesul pentru suspendarea sa este în desfășurare la Curtea Constituțională.
Mandatul de arestare este valabil până pe 6 ianuarie, iar dacă va fi pus în aplicare, Yoon va fi reținut la Centrul de Detenție din Seul.
După suspendarea lui Yoon, premierul Han Duck-soo a preluat interimatul, dar și el a fost suspendat de parlamentul controlat de opoziție. Acum, ministrul Finanțelor, Choi Sang-mok, este președinte interimar și gestionează inclusiv tragedia aviatică de duminică, când un avion s-a prăbușit, provocând moartea a 179 de oameni.
Yoon nu s-a prezentat la convocările anchetatorilor, iar tribunalul a aprobat mandatul de arestare pe motiv că există riscul să evite justiția. De asemenea, autoritățile au obținut și un mandat pentru percheziționarea locuinței sale, după ce o încercare de a percheziționa biroul prezidențial a fost blocată de securitatea prezidențială.
Avocatul lui Yoon a contestat mandatul, susținând că este ilegal și că va cere anularea acestuia la Curtea Constituțională.