Social

Fără deconectări de energie pe 1 ianuarie! Energocom dă asigurări

Republica Moldova nu va avea deficite de energie pe 1 ianuarie, întrucât este o zi liberă și consumul industrial va fi redus, a dat asigurări Victor Bînzari, consilierul directorului Energocom. Acesta a declarat pentru Teleradio Moldova că toate sursele de energie necesare au fost deja procurate.

„Pentru ziua de mâine, pentru că este o zi liberă și nu lucrează industria Noi am reușit să identificăm sursele necesare de energie și Republica Moldova pentru mâine (1 ianuarie) va rămâne fără deficite. Deci, avem toate sursele completate. Ați văzut că azi este o zi cu soare, se mai produce un pic de energie fotovoltaică, eoliana Deci, cumva, și condițiile meteorologice sunt de partea noastră. De asta noi putem garanta furnizarea”, a explicat Victor Bînzari.

Potrivit acestuia, Energocom va procura zilnic energia necesară pentru ziua următoare, în colaborare cu Moldelectrica, care monitorizează și prognozează consumul.

„Colegii de la Moldelectrica, ei urmăresc toate datele. Ne-au dat un grafic pentru ziua de mâine. Înțelegeți că ei deja au niște prognoze făcute de ani de zile, băieții lucrează în domeniu de 30 de ani, cunosc toate detaliile, cam cât se consumă. Noi, la ora actuală, știm cât este necesar, și am reușit deja să procurăm toată energia pentru ziua de mâine. Deci, acest lucru se va întâmpla zilnic până că nu va fi soluționată problema cu gazul pentru regiunea transnistreană”, a adăugat consilierul.

Precizăm că Centrala de la Cuciurgan (MGRES), de unde Republica Moldova își asigura marea parte din consum, nu va mai furniza energie electrică malului drept al Nistrului, începând cu 1 ianuarie.

Prin urmare, deficitul va fi acoperit din producție locală și alte surse externe. Potrivit Energocom, în ianuarie 2025, consumul de energie electrică al Republicii Moldova va fi asigurat prin diversificarea surselor: 27,8% de la CET-uri, 16,3% de la Nuclearelectrica, 39% de pe OPCOM, 10,1% din surse verzi și 6,7% prin importuri bilaterale din România.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult