Polonia nu a invitat Ungaria la ceremonia de preluare a președinției UE
Autoritățile poloneze au refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de inaugurare a președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene, după decizia Budapestei de a acorda azil politic unui fost viceministru polonez, căutat pentru presupuse fapte de corupție, informează Reuters.
Budapesta a acordat în decembrie azil politic fostului viceministru polonez al Justiției în guvernul naționalist precedent, Marcin Romanowski, estimând că există dovezi concrete privind încălcări în procesul judiciar dus împotriva lui în Polonia, gest pe care Varșovia l-a considerat un act ostil.
Parchetul polonez l-a acuzat pe Romanovski, însărcinat din 2019 până în 2023 în cadrul Ministerului Justiției cu supervizarea unui fond pentru ajutorarea victimelor actelor criminale, că a comis 11 infracțiuni.
Relațiile dintre Varșovia și Budapesta s-au deteriorat puternic după înfrângerea în alegerile legislative din octombrie 2023 în Polonia a partidului naționalist Lege și Justiție, de care premierul ungar Viktor Orban este apropiat, și instalarea la putere a forțelor proeuropene conduse de Donald Tusk.
Polonia a preluat în mod oficial la 1 ianuarie 2025 de la Ungaria președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de șase luni (ianuarie-iunie 2025), Polonia a mai deținut președinția Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a președinției statului va avea loc pe 3 ianuarie 2025, la Opera Națională Poloneză din Varșovia, potrivit site-ului președinției poloneze, citat de Agerpres.
Prioritățile președinției poloneze se concentrează pe securitatea Europei în șapte domenii: apărare și securitate, protecția cetățenilor și granițelor, rezistența la influențe străine și dezinformare, asigurarea securității și a libertății afacerilor, tranziția energetică, agricultură puternică și securitatea sănătății.
Pe 13 decembrie 2024, ministrul de Externe al Poloniei a anunțat că sprijinirea Ucrainei, menținerea politicilor față de Rusia și Belarus și întărirea securității UE și a partenerilor săi vor fi prioritare.
Președinția Consiliului Uniunii Europene se schimbă la fiecare șase luni între statele membre, iar țara care preia președinția se ocupă de continuarea agendei UE și de conducerea reuniunilor formațiunii.
Statele membre care dețin președinția Uniunii lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite „triouri”, pentru o perioadă de 18 luni. Polonia face parte din trioul Polonia-Danemarca-Cipru (1 ianuarie 2025 - 30 iunie 2026).
Trioul stabilește obiective pe termen lung și pregătește o agendă comună pentru următoarele 18 luni, stabilind temele principale ce vor fi discutate în Consiliu. Fiecare dintre cele trei țări pregătește apoi un program detaliat pe șase luni.
În fiecare perioadă de șase luni, sunt discutate între 500 și 700 de propuneri legislative, iar legile analizate depind de inițiativele din Agenda Strategică a UE, într-un context geopolitic dificil, având ca priorități securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina și consolidarea economiei UE. Astfel, guvernul polonez succede mandatul Ungariei, care a facilitat aderarea completă a României și Bulgariei în Spațiul Schengen.