Oficial: Cetățenii români vor putea călători fără vize în SUA începând cu 10 ianuarie
România scapă oficial de vizele pentru Statele Unite, după zeci de ani de demersuri. Pe 10 ianuarie, va avea loc întâlnirea decisivă când eliminarea vizelor va fi parafată oficial, a anunțat Ambasada română la Washington, scrie EuroNews.
Aderarea României la programul american de scutire de vize va fi consemnată oficial pe data de 10 ianuarie. Actele oficiale vor fi semnate de secretarul pentru Securitate Internă al SUA, Alejandro Mayorkas și ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru.
„Evenimentul de vineri este punctul culminant și rezultatul final al anilor de muncă asiduă a oficialilor români și americani. Desemnarea României în programul american de scutire de vize este o recunoaștere importantă a intereselor noastre comune economice și de securitate. România își consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima țară din regiunea Mării Negre admisă în programul Visa Waiver”, anunță Ambasada României la Washington.
Prin aderarea la programul Visa Waiver, cetățenii români nu vor mai avea de susținut interviuri la un consulat al SUA, ceea ce face procedura mult mai puțin costisitoare și consumatoare de timp. Autorizația de călătorie care înlocuiește vizele actuale este valabilă timp de doi ani, are număr nelimitat de intrări/ieșiri din SUA în acest interval și poate fi utilizată pentru vizite de până la 90 de zile. Costul unei autorizații de călătorie este de 21 de dolari SUA.
În urma deciziei Guvernului federal al SUA, România devine al 43-lea participant la programul american de scutire de vize.