Protest de amploare la București// Manifestanții au contestat decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale
Vuvuzele, huidueli și trafic blocat - așa a arătat astăzi centrul Bucureștiului. Partidul AUR și-a scos susținătorii în stradă, care au contestat decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale. Aceștia au solicitat un nou scrutin. Traficul a fost blocat, polițiștii au fost huiduiți, iar mai mulți jurnaliști au fost agresați verbal. Câteva persoane înarmate cu cuțite sau bastoane au fost reținute de jandarmi. Printre aceștia și Horațiu Potra, numit și mercenarul lui Călin Georgescu.
Câteva mii de oameni au pornit din Piața Universității, au trecut în marș prin Piața Victoriei, pe la Palatul Cotroceni, ca să revină în Piața Victoriei - în fața Guvernului.
Deși organizatorii și-au propus să adune peste 30 de mii de români, între care și 500 din diaspora, numărul acestora a fost considerabil mai mic, relatează presa de peste Prut.
Marșul partidului AUR are loc după ce parlamentarii români au votat luna trecută în favoarea unui nou Guvern de coaliție pro-european condus de premierul în exercițiu Marcel Ciolacu.
Liderul AUR, George Simion, dar și susținătorii lui Călin Georgescu, solicită reluarea turului doi al scrutinului. Partidele de extremă dreapta spun că potrivit Constituției, un președinte interimar poate sta numai trei luni, perioadă în care trebuie organizate alegeri.
Iar președintele în exercițiu Klaus Iohannis urmează să rămână în funcție până va fi ales un nou șef al statului.
Alegerile prezidențiale urmează să aibă loc, cel mai probabil, pe 4 și 18 mai.
Curtea Constituțională din România (CCR) a decis pe 6 decembrie anularea alegerilor prezidențiale. CCR nu a explicat motivele, dar decizia a venit după desecretizarea informațiilor de la serviciile secrete care au documentat imixtiunea unui „actor statal” în campania candidatului Călin Georgescu. CCR a mai decis că procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, guvernul urmând să stabilească o nouă dată. Acest lucru înseamnă că alegerile vor fi luate de la zero, candidații trebuind să se înscrie din nou și trebuind să treacă prin procesul de validare de la Biroul Electoral Central.