Social

Tradiții în ajun de Sfântul Vasile// Cetele de urători pornesc cu plugușorul

Creștinii ortodocși sărbătoresc, pe 13 ianuarie, ajunul Sfântului Vasile. După ce apune soarele, cetele de urători pornesc cu plugușorul. În popor se spune că oamenii care primesc urătorii vor fi binecuvântați tot anul și vor fi feriți de rele. Tot în seara de Sfântul Vasile, tinerii îmbrăcați în costume naționale ori mascați merg cu ursul, calul sau capra. Tradiția continuă și în satul Ruseștii Noi, raionul Ialoveni. A venit și la Casa Radio ceata de colindători.

Ne străduim de fiecare dată să-i motivăm cumva și să vină la repetițiile care le facem de două ori pe săptămână. Încercăm să adunăm șalincile care le avem negre, colțișoarele albe. Le adunăm de la bătrânii noștri care mai sunt prin sat. Hainele naționale le avem de la casa de cultură, câștigate printr-un proiect, avem cizme, catrinci, ii, opinci, totul”, a menționat Pavel Balaur, conducătorul artistic al ansamblului „Floare de cireș” de la Ruseștii Noi.

Fiind întrebați de unde vine dragostea pentru tradiții, pentru folclor, membrii cetei au răspuns:

Îmi place să cânt, e profesia mea preferată”.

Fac parte din acest ansamblu de cinci ani. Am descoperit în mine că pot cânta și am această pasiune de-a cânta”.

În ajun de Sfântul Vasile se duc cu uratul mai mult cei mari. Dar și noi luăm exemplu de la ei”.

Când ai plăcere de ceea ce faci și ești înconjurat de atâția copii drăgălași - ții ritmul și pasul, să nu pierdem acele tradiții frumoase care le are neamul nostru. De 41 de ani bat toba”, a spus Dionisie Conțulescu, instrumentist.

Eu când văd acești copii, mi-amintesc de copilăria mea, cum era atunci”, afirmă Petru Scripcaru, acordeonist.

Menționăm că marți, 14 ianuarie, creștinii ortodocși îl vor sărbători pe Sfântul Vasile cel Mare, considerat ocrotitorul săracilor și al bolnavilor.

Citește mai mult