CRIZA ENERGETICĂ // Cum economisesc lumina mai multe localități din Republica Moldova
Utilizarea rațională a energiei, reducerea iluminatului stradal, eficientizarea clădirilor și informarea cetățenilor sunt câteva dintre măsurile pe care le-au luat primăriile din țară pentru a optimiza consumul de energie electrică, în special în orele de vârf, la recomandarea Comisiei pentru Situații Excepționale. Redacția noastră de știri a întrebat mai mulți primari ce au decis să facă în localitățile lor sau ce urmează să întreprindă pentru economia de curent.
Primăria municipiului Strășeni:
Tot iluminatul decorativ a fost oprit. Vor fi operate modificări în ceea ce ține de iluminatul public. Potrivit primarului localității, Valentina Casian, între orele 24:00 și 3:00, iluminatul stradal va fi sistat, cu excepția străzilor principale: Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu.
Instalarea panourilor fotovoltaice pentru instituțiile publice.
Organizarea de campanii de informare privind economisirea energiei electrice, adresate atât instituțiilor publice, cât și cetățenilor.
Primăria orașului Hâncești
Deconectarea decorațiunilor de iarnă, cu excepția celor de pe bradul de Crăciun.
Iluminatul stradal va fi deconectat pe mai mult de o sută de străzi. Primarul municipiului, Alexandru Botnari, precizează că iluminatul stradal va fi funcțional pe timp de noapte doar în cinci sectoare din centrul orașului. Alexandru Botnari explică faptul că municipalitatea dorește să facă această economie nu atât pentru a economisi resursele financiare, cât pentru a asigura că energia electrică disponibilă ajunge la nivel național, astfel încât orașele și satele noastre să nu fie deconectate ulterior.
Primăria orașului Bălți:
Începând cu data de 10 ianuarie, iluminatul stradal a fost deconectat în intervalul orelor 24:00 și 5:00 dimineață.
De asemenea, au fost deconectate unele corpuri de iluminat de Crăciun care au fost montate în oraș. Au fost păstrate doar unele decorațiuni care sunt mai economice, a menționat primarul Alexandr Petkov.
A fost schimbat graficul de lucru al angajaților din Primărie, de la 8:00 până la 16:30. Totodată, a fost introdus un regim maxim de economisire a energiei electrice, cu deconectarea aparatelor de aer condiționat, cu excepția sălii de ședințe a Consiliului Municipal, și deconectarea mai multor corpuri de iluminat din incinta primăriei.
Alexandr Petkov spune că deconectarea iluminatului stradal pe timp de noapte, de la miezul nopții până la ora 5:00, aduce economii de aproximativ 200 de mii de lei lunar din bugetul municipal. Potrivit acestuia, nu este o sumă mare raportată la oraș, dar este ceva considerabil. În afară de aceasta, se reduce presiunea asupra sistemului energetic. Trebuie cu toții să fim responsabili de ceea ce se întâmplă în sistemul energetic național. Situația este mai puțin plăcută pentru unii orășeni, dar este necesară în condițiile situației excepționale, a mai adăugat Alexandr Petkov.
Primăria satului Borogani, raionul Leova:
- În scurt timp vor fi instalate panouri fotovoltaice pentru iluminatul stradal, dar și pentru mai multe instituții publice, datorită proiectului „Comunități rezistente la schimbări climatice și prin abilitarea femeilor”, spune primara localității Elena Savițchi.
„Noi, de fapt, știți cum se spune că trebuie să ne pregătim sania vara și căruța iarna. Cam așa am făcut noi, nu pentru că ne-am gândit că o să fie sau am știut la sigur că o să fie criză, dar tot cu scopul de a economisi resursa energetică. Iată în cadrul programului respectiv, noi urmează să implementăm și alte metode de eficientizare a resurselor energetice. Prioritatea respectivă a fost să montăm panouri fotovoltaice. De la acestea vor fi alimentate șase transformatoare de la iluminatul stradal, și instituțiile noastre publice. Sigur că aceste măsuri vor avea un rezultat și un impact deosebit în ceea ce privește eficiența energetică”, a notat Elena Savițchi.
A fost ajustat programul de iluminare pentru a economisi, și tot în acest context au avut loc campanii de informare publice și pe platformele digitale privind economia de curent.
Au fost de asemenea termoizolate unele instituții publice, pentru a menține căldura și a reduce din necesitatea de a consuma mai mult curent.
Primăria municipiului Edineț:
A fost redus decorul stradal.
Nu există necesitatea de a deconecta pe timp de noapte iluminatul stradal, deoarece aproape jumătate din oraș este iluminat „smart”, cu iluminare care poate fi reglată, menționează edilul orașului, Constantin Cojocaru. Potrivit acestuia, o parte din străzi, inclusiv grădina publică, sunt luminate până la o anumită oră doar cu 40% din capacitatea lămpilor.
Municipalitatea ține evidența instituțiilor publice și încearcă să economisească în limita posibilităților.
„Este problematică în special situația între orele 17.00 și 22.00, pentru că atunci mulți pleacă de la serviciu spre casă. Încercăm să oprim iluminatul stradal și să-l lăsăm doar pe cel pietonal. Încercăm să susținem solicitările Guvernului”, a menționat Constantin Cojocaru.
Amintim că, la mijlocul lunii decembrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fost instituită stare de urgență în energetică pentru o perioadă de 60 de zile. Consumatorii sunt îndemnați să utilizeze rațional electricitatea în intervalul orelor de vârf 7:00 - 11:00 și 18:00 - 23:00 pentru a reduce din cheltuielile la facturi și a menține un flux continuu de energie și asigurarea fiabilității sistemului electroenergetic al țării.