Social

Produsele moldovenești, tot mai solicitate pe piața UE. Precizările ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare

Produsele moldovenești devin tot mai solicitate pe piața comunitară, iar accesul pe această piață oferă întreprinderilor agricole oportunități semnificative de dezvoltare și creștere, afirmă Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

În cadrul discuțiilor avute la Bruxelles cu directorul general adjunct pentru Comerț, Leopoldo Rubinacci, ministrul a subliniat că agricultorii din țara noastră sunt motivați să devină mai competitivi și să livreze produse de calitate. Cei doi au discutat și despre perspectivele de sporire a accesului pe piața comunitară a produselor agricole fără taxe vamale.

Amintim că la mijlocul lunii iulie anul trecut, Uniunea Europeană a dublat, pentru un an, cotele de produse moldovenești care pot fi exportate fără taxe vamale pe piața comunitară. Printre acestea se numără prune, mere, struguri, suc de struguri, cireșe, usturoi și roșii.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult