Externe

Consecințele unei furtuni în Irlanda: zboruri anulate, școli închise și locuințe fără curent electric

Peste o jumătate de milion de locuințe au rămas fără electricitate, astăzi dimineață, în Irlanda, unde furtuna Eowyn a generat vânturi de o intensitate fără precedent, atingând un record istoric de 183 de kilometri pe oră, informează AFP.

agerpres.ro
Sursa: agerpres.ro

Țara, cu o populație de 5,4 milioane de locuitori, se află sub alertă roșie din cauza vânturilor violente, la fel ca Irlanda de Nord și o parte din Scoția, iar autoritățile au îndemnat locuitorii să rămână în case.

Infrastructura electrică a suferit daune semnificative, a anunțat într-un comunicat operatorul public de electricitate ESB.

Aeroportul din Dublin a anulat peste o sută de zboruri la plecare și tot atâtea la sosire și a avertizat că sunt așteptate și alte anulări și întârzieri pe parcursul zilei. Și școlile sunt închise vineri, iar trenurile și autobuzele nu circulă.

Premierul Irlandei de Nord, Michelle O'Neill, a avertizat că provincia se află în prezent „în ochiul furtunii” și a îndemnat populația să rămână în siguranță, potrivit Digi24.ro.

Întregul Regat Unit se află sub avertizare meteo. Furtuna Eowyn urmează să se deplaseze ulterior spre Scoția, unde este în vigoare Cod roșu în anumite regiuni.

Citește mai mult