Social

Un autocar de pe cursa Kiev-Chișinău, implicat într-un accident rutier la Peresecina. Două persoane sunt spitalizate

Un autocar de pe cursa Kiev-Chișinău a fost implicat într-un accident rutier la Peresecina, Orhei. În consecință, două persoane au fost spitalizate.

Șoferul autobuzului, în vârstă de 69 de ani, deplasându-se din direcția Bălți spre Chișinău, în circumstanțe necunoscute a pierdut controlul volanului. Vehiculul a ieșit de pe partea carosabilă, a lovit parapetul rutier metalic și un indicator rutier, iar ulterior a derapat în afara carosabilului.

Potrivit Elenei Băetrău, ofițeră de presă la Inspectoratul de Poliție Orhei, în urma accidentului, doi pasageri au suferit traumatisme și au fost transportați la spital pentru a le fi acordate îngrijiri medicale necesare.

În autocar erau 18 pasageri, doi dintre care au fost transportați la Spitalul Raional Orhei pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. Vicedirectorul spitalului, Pavel Cristalov, spune că ambii sunt cetățeni ucraineni.

În urma unui accident rutier au fost transportați doi pacienți: un bărbat și o femeie. Bărbatul, după examinare, a fost externat acasă cu recomandări și doamna este internată în secția de traumatologie”, a menționat Pavel Cristalov.

Accidentul s-a produs la ora 05:30, în această dimineață. Șoferul autobuzului a fost testat cu aparatul alcoolscopic Alcotest Drager, rezultatul indicând o concentrație de 0.00 mg/L alcool în aerul expirat.

În prezent, organele de poliție întreprind măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii acestui accident rutier.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult