Decizia CSE: Chișinăul va livra regiunii transnistrene 3 milioane de metri cubi de gaze în baza unui contract de împrumut
Chișinăul va împrumuta regiunea transnistreană cu 3 milioane de metri cubi de gaze naturale. Acestea vor fi livrate regiunii în baza unui contract de împrumut care urmează a fi încheiat de SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz”. Acordul va fi garantat de Uniunea Europeană, potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale.
![Imagine simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/835dcddf-3f34-4343-8a35-5f57a1644343.jpg)
Potrivit autorităților, măsura este necesară pentru a menține presiunea critică din conductele aflate pe stânga Nistrului pentru ca rețeaua de distribuție să poată rămână funcțională.
Volumul de gaze va fi restituit companiei Moldovagaz de către Tiraspoltransgaz până la data de 1 martie 2025. Potrivit deciziei, în lipsa posibilității restituirii acestuia în formă fizică, gazul va fi achitat.
Amintim că Uniunea Europeană a propus un pachet de asistență de urgență în valoare de 30 de milioane de euro ca un prim pas pentru a sprijini Republica Moldova în soluționarea crizei energetice provocate de Gazprom. Potrivit premierului Dorin Recean, UE este pregătită să finanțeze achiziționarea și transportul de gaze naturale către regiunea transnistreană, până la 10 februarie 2025. Pachetul de asistență va permite producerea energiei electrice pentru malul drept al Nistrului la prețuri anti-criză. Deocamdată, însă, nu este foarte clar ce se întâmplă după ce cele 14 zile se vor scurge. Șeful Guvernului a dat asigurări, în cadrul conferinței susținute pe 27 ianuarie, că „autoritățile au susținerea financiară a UE”, fără a oferi, însă, mai multe detalii.
Într-un comentariu pe rețelele de socializare, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat că „gazele naturale livrate în regim de urgență nu sunt pentru funcționarea consumatorilor industriali mari, precum Uzina Metalurgică, cripto și alte activități netransparente, care prosperau pe seama locuitorilor din regiune”. Potrivit lui Vodă, „volumul livrat va fi limitat la consumul de gaze și energie electrică pentru gospodării, grădinițe, spitale, școli și afaceri de bază: brutării și afaceri mici”.
Precizăm că, deocamdată, pretinșii lideri de la Tiraspol nu au comentat dacă vor accepta sau nu oferta Chișinăului, susținută de Uniunea Europeană. Reamintim în acest context că, recent, și autoritățile din Ucraina au propus sprijin regiunii transnistrene pentru a ameliora criza prin livrarea de cărbune, în unele condiții chiar gratuit, dacă vor produce energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului și pentru regiunea Odesa.
La o conferință de presă organizată după întâlnirea cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, Zelenski a subliniat că, dacă Transnistria nu știe cum să utilizeze un alt tip de cărbune, Ucraina este gata să trimită specialiști.
CITEȘTE ȘI: