Chișinăul așteaptă o decizie „cumpătată” de la Tiraspol, după ce a aprobat un împrumut pentru livrarea gazelor în regiunea transnistreană
Chișinăul a transmis Tiraspolului o scrisoare în care îi propune să beneficieze de ajutorul acordat de Uniunea Europeană pentru a depăși criza energetică. Scrisoarea a fost transmisă prin canalul de comunicare al reprezentanților politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, anunță Biroul politici de reintegrare. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat că autoritățile constituționale sunt în așteptarea unui „răspuns și a unei decizii cumpătate, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”.
Precizăm că Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat un împrumut pentru livrarea în regiunea transnistreană a 3 milioane de metri cubi de gaze naturale. Acestea ar urma să ajungă în stânga Nistrului în baza unui contract de împrumut, care urmează a fi încheiat de SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz”. Acordul va fi garantat de Uniunea Europeană.
Totodată, Uniunea Europeană va acorda, în perioada 1-10 februarie, un grant de 30 de milioane de euro pentru achiziția de gaze naturale, care vor fi utilizate inclusiv pentru producerea energiei electrice pentru malul drept al Nistrului la prețuri ante-criză.
Precizăm că, deocamdată, pretinșii lideri de la Tiraspol nu au comentat dacă vor accepta sau nu oferta Chișinăului, susținută de Uniunea Europeană. Reamintim în acest context că, recent, și autoritățile din Ucraina au propus sprijin regiunii transnistrene pentru a ameliora criza prin livrarea de cărbune, în unele condiții chiar gratuit, dacă vor produce energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului și pentru regiunea Odesa.