Social

Investiții de peste patru milioane de euro pentru modernizarea Aeroportului Mărculești. Când ar putea fi efectuate primele zboruri

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) vrea să dezvolte, în special, la Aeroportul Internațional Mărculești, care va fuziona cu cel de la Chișinău, segmentul zborurilor aeronavelor de tip cargo, destinate transporturilor de mare tonaj, a declarat la emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova secretarul de stat al instituției, Mircea Păscăluță. Acesta a precizat că, astfel, ar putea fi accelerată dezvoltarea economică a regiunii de nord, existând și o conexiune rutieră cu căile ferate. Totuși, ministerul discută acum cu mai mulți operatori aerieni pentru ca de pe aeroport să fie efectuate zboruri charter și chiar curse regulate.

„Noi ne-am dori foarte mult ca de pe aeroportul de la Mărculești să decoleze aeronave în acest sezon estival. În acest sens noi deja demarăm discuțiile cu companiile avia, depinde și de acestea, pentru că ele ar trebui să-și modeleze activitățile de vânzare a biletelor și să gestioneze deja și zborurile legate de decolare. Sunt încrezător și sper că în acest an o să vedem decolarea unei aeronave cu pasageri spre un aeroport din Europa”, a menționat Păscăluță.

Investițiile în Aeroportul de la Mărculești s-ar ridica la 4,1 milioane de euro, potrivit studiilor realizate anterior, a mai menționat Mircea Păscăluță. O parte din acestea vor fi făcute din profitul Aeroportului Internațional Chișinău.

„În ceea ce privește aeroportul de la Chișinău, colegii se află la etapa de proiectare, fiindcă este vorba de construcții de terminal, lărgirea acestuia, noi vrem cu cinci mii de metri pătrați și costurile urmează să fie prezentate în scurt timp de către proiectant. Partea pozitivă este că aeroportul pentru anul trecut a avut un profit de peste 300 de milioane de lei, ceea ce ne permite să implementăm ambele proiecte”, a precizat secretarul de stat.

Procesul de absorbție a Aeroportului Internațional Mărculești de către cel de la Chișinău va începe în februarie, odată cu elaborarea de către Agenția Proprietății Publice a pachetului de acte de decizie și aprobarea lor în Guvern. Astfel, Aeroportul Chișinău își va extinde terminalul de pasageri, iar administrarea activității ambelor aerogări va fi coordonată centralizat din capitală.

Citește mai mult