Social

Dragalin: „Mi s-a cerut să plec”. Ce spune șefa Procuraturii Anticorupție despre o eventuală carieră în politică

Veronica Dragalin spune că i s-a cerut direct să plece din funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție (PA). Solicitarea a venit, potrivit ei, chiar din partea conducerii țării. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Mai mult, Dragalin consideră că reorganizarea propusă de Ministerul Justiției ar avea drept scop îndepărtarea sa din funcție. Potrivit ei, politicienii nu au nici dreptul constituțional, nici cel moral de a-i cere demisia.

„Da, mi s-a cerut să plec. Cred că e suficient să spun că conducerea țării mi-a cerut mie să plec. Conform Constituției, nu poate un politician să ceară demisia procurorului șef Anticorupție sau oricărui alt procuror. Deci, există o separare de putere în stat, organul responsabil de cariera procurorilor pentru a evalua performanțele procurorilor este Consiliul Superior al Procurorilor. Din punctul meu de vedere, politicienii nu au dreptul constituțional, nici moral să-mi ceară mie demisia”, a declarat Veronica Dragalin.

Șefa PA spune că, în cazul în care fuzionarea PA și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) s-ar produce, cariera sa în calitate de procuror se va încheia. Dragalin nu exclude că, în consecință, ar putea intra în politică. „Am 39 de ani, am o viață întreagă înainte, îmi iubesc țara. Așadar, orice este posibil”.

Amintim că ministra Justiției a propus, la recomandarea Consiliului Suprem de Securitate, trei soluții menite să fortifice instituțiile responsabile de combaterea corupției și a crimei organizate. Printre soluții se regăsește și comasarea celor două procuraturi specializate – PA și PCCOCS. Veronica Dragalin a precizat, într-un răspuns pentru Teleradio-Moldova, că propunerea ministrei nu ar fi argumentată. O zi mai târziu, ea a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat raportul de activitate al instituției pe care o conduce pentru anul 2024. Potrivit documentului, anul trecut, PA ar fi înregistrat rezultate „istorice”, în ciuda faptului că a funcționat cu un număr record de mic de angajați.

Precizăm că, în reacție, Procuratura Generală a atras atenția că orice modificare trebuie să țintească un act de justiție eficient, bazat pe nevoile reale ale societății și aliniat la bunele practici europene, iar Consiliul Superior al Procurorilor a făcut apel la un dialog constructiv și profesionist între instituțiile statului.

La rândul lor, experții consideră că prin această reformă s-ar vrea plecarea din sistem a Veronicăi Dragalin – afirmații respinse de ministra Veronica Mihailov-Moraru. Oficiala spune că reforma trebuie văzută ca pe o „abordare instituțională, nu ca pe o decizie legată de persoane”.

Reamintim în acest context că Veronica Dragalin a fost investită în funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție în vara anului 2022. Originară din Republica Moldova, ea a copilărit, a studiat și s-a format în calitate de procuror în Statele Unite ale Americii. Deși Dragalin a fost promovată în funcția de șefă a PA de PAS, aceasta este acum criticată de unii exponenți ai formațiunii politice, inclusiv de reprezentanți ai conducerii țării.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult