Social

Un inventator moldovean a creat un sistem inovativ de încălzire. Proiectul a fost realizat cu sprijinul UE

Povara facturilor, redusă cu ajutorul unui colector solar care produce energie termică. Este invenția lui Vladimir Ursu care a fost realizată și testată cu sprijinul Uniunii Europene. Mai mult, prin intermediul instalației pot fi încălzite nu doar locuințele, dar și facilitățile industriale. Consumul zilnic de electricitate constituie doar doi lei.

undp.org
Sursa: undp.org

Inventatorul Vladimir Ursu spune că un element important al colectorului solar este dispozitivul care arată radiația solară și că, atunci când este îndreptat spre soare, se poate observa că există 1000 de wați pe metru pătrat, ceea ce indică faptul că sistemul funcționează la capacitate maximă. De asemenea, el menționează că există o grilă prin care se preia aerul din încăpere, acesta fiind trecut prin colectorul solar și returnat înapoi în încăpere.

În sezonul rece, colectorul solar generează aer cald. În timpul verii, aerul cald produs poate servi la uscarea fructelor și legumelor, oferind oportunități valoroase pentru dezvoltarea antreprenoriatului local.

Inventatorul menționează că acest colector reprezintă tuburi vidate din sticlă care au fost inițial utilizate pentru încălzirea apei calde menajere, însă au fost modificate pentru a încălzi aerul. Propulsarea aerului se face prin aceste tuburi vidate, iar aerul luat din încăpere este încălzit și returnat înapoi.

Costul instalației este de aproximativ 24 de mii de lei.

Vladimir Ursu spune că testele au arătat că, în luna decembrie, proprietarul casei a achitat șase mii de lei pentru încălzirea cu gaz prin centrală termică, iar în luna ianuarie, care a fost destul de însorită, factura a fost doar de două mii de lei.

Vitalie Boico este unul dintre beneficiarii noului sistem de încălzire. Deși a fost sceptic la început, a acceptat să-și transforme casa într-un teren experimental. Acesta a declarat că este foarte mulțumit de rezultat: „Trebuie să fii inovativ și să te uiți la ce este acum pe piață. Și acum sunt foarte mulțumit că, într-adevăr, funcționează și pot spune că acum toate caloriferele sunt închise. Uneori, dacă avem soare bun, se ridică temperatura și până la 23-24 de grade și totul e închis.

Construcția și testarea celor două colectoare solare a fost posibilă cu sprijinul programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii", implementat de PNUD-Moldova.

Marina Negară

Marina Negară

Autor

Citește mai mult