Dorin Recean: Vom identifica resurse financiare de la alți parteneri externi pentru construcția liniei de interconectare energetică cu România
Guvernul va identifica resurse financiare de la alți parteneri externi pentru construcția liniei de interconectare energetică cu România, Strășeni-Gutinaș, după ce Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională nu mai poate oferi bani pentru acest proiect.

„Îmi exprim încrederea că la o anumită etapă mai multe programe care astăzi sunt întrerupte își vor regula activitatea. În ceea ce privește dezvoltarea sectorului energetic, care sunt la noi prioritate, vom găsi foarte curând o soluție alternativă. Reamintesc că zilele trecute împreună cu comisara Marta Kos și cu președinta Sandu am convenit asupra unui program de doi ani de reziliență energetică și în acel program sunt prevăzute mijloace financiare inclusiv pentru astfel de proiecte”, a declarat Dorin Recean.
Precizăm că administrația de la Washington, condusă de președintele Donald Trump, a decis întreruperea derulării tuturor programelor prin intermediul agenției, care s-a angajat să finanțeze construirea acestei linii de înaltă tensiune.
Guvernele Republicii Moldova și Statelor Unite ale Americii, reprezentat de USAID, au semnat la sfârșitul lunii aprilie 2024 pentru construcția liniei de înaltă tensiune Strășeni-Gutinaș, care urmează să demareze la sfârșitul acestui an. SUA anunțau atunci că vor investi 220 de milioane de dolari în construcția acestei linii de transport și în proiecte care sporesc stabilitatea și stimulează în același timp investițiile private în generarea energie la nivel intern.