Sport

Spectacol la Super Bowl

Echipa de fotbal american Philadelphia Eagles a câștigat astă-noapte Super Bowl-ul din National Football League și a devenit campioană. „Vulturii” și-au trecut al doilea asemenea titlu în palmares. În marea finală a Ligii profesioniste de fotbal american, discipolii lui Nick Sirianni au învins cu scorul de 40:22 pe Kansas City Chiefs. Marele eveniment a fost urmărit de peste 100 de milioane de telespectatori.

thesportstak.com
Sursa: thesportstak.com

Condusă din teren "quarter-back-ul" Jalen Hurts, desemnat MVP-ul finalei, echipa din statul Pennsylvania a dominat cu autoritate, revanșându-se pentru înfrângerea suferită în fața grupării din Kansas City în Super Bowl-ul din 2023.

"Acest eveniment a fost urmărit în întreaga lume. Suntem mulțumiți de ce am realizat. În urmă cu 2 ani am pierdut în fața lor, acum esre rândul nostru să ne bucurăm." a spus după meci Jalen Hurts, jucătorul lui Philadelphia Eagles.

De menționat că Philadelphia Eagles a câștigat primul Super Bowl în 2018. Donald Trump, primul președinte american în exercițiu care a asistat la o finală din NFL, pronosticase anterior o victorie a lui Chiefs. În aceste condiții, campioana Ligii nord-americane în ultimii doi ani, a ratat șansa de a deveni prima echipă cu trei victorii consecutive în Super Bowl. Partida disputată la New Orleans a fost urmărită pe ecrane uriașe în Philadelphia și Kansas City. La final, unii suporteri au sărbătorit, iar ceilalți și-au lins rănile.

"Jalen Hurts este cel mai bun din lume. Luați aminte ce să spun. Am urmărit finala alături de familia mea." a spus un fan al lui Eagles.

"Cred că favoriții noștri ar fi putut răsturna scorul pe final. Am fi dorit să fim prima echipa care câștigă de 3 ori consecutiv Super Bowl-ul." a afirmat un suporter al lui Kansas City Chiefs.

La finală au asistat câțiva jucători ai echipei de fotbal Inter Miami, printre care și argentinianul Lionel Messi cu spaniolul Sergio Busquets. Deasemenea, la meci a fost prezentă și cunoscuta solistă americană Taylor Swift, venită să-l susțină pe partenerul ei, Travis Kelce, jucătorul lui Kansas City Chiefs. Spectacolul în sine a fost unul scump. 30 de secunde de publicitate au valorat 8 milioane de dolari, iar în total au fost vândute aproape 60 de minute de publicitate.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult