BNS: În ianuarie, prețurile de consum au crescut cu aproape 3%, iar inflația anuală - cu 9%. Explicațiile experților
Prețurile la produsele de consum s-au majorat cu aproape 3 la sută în ianuarie față de luna decembrie, iar inflația anuală în ianuarie a ajuns la peste 9 la sută, informează Biroul Național de Statistică. Pe lângă alimente, s-au scumpit energia electrică, încălzirea centralizată și carburanții. Experții susțin că această creștere bruscă a prețurilor va afecta economia națională, iar cel mai mult vor avea de suferit cetățenii din categoriile social vulnerabile.

Prețurile medii de consum la produsele alimentare au înregistrat o creștere de un procent în luna ianuarie, față de luna decembrie, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Cel mai mult s-au scumpit legumele cu peste 6%, produsele lactate cu unu la sută, uleiul vegetal cu 0,85 procente, urmate de carne și pâine cu puțin peste 0,50 la sută. Inflația lunară la mărfurile nealimentare a atins nivelul de 0,80%.
Serviciile prestate populației s-au scumpit cu aproximativ 8 la sută într-o singură lună. Iar acest lucru reprezintă principala cauză a creșterii inflației, susține expertul economic Marin Gospodarenco.
„Scumpirile dramatice la energie electrică și încălzire centralizată sunt principalele motoare ale acestei inflații. Facturile la electricitate au crescut cu circa 50%, ceea ce a contribuit direct cu 1,8% la creșterea indicelui prețurilor de consum. Iar tarifele pentru încălzirea centralizată u urcat la 25%. Ceastă situație pune o presiune enormă asupra gospodăriilor, mai ales în sezonul rece, când consumul de energie și căldură este esențial”, a specificat expertul economic.
Această creștere abruptă a prețurilor la energie și servicii va avea un efect de domino asupra economiei. Costurile mai mari pentru gospodării reduc consumul, ceea ce poate încetini creșterea economică, a mai spus Marin Gospodarenco.
„De asemenea, cheltuielile suplimentare pentru utilități vor afecta în mod disproporționat categoriile vulnerabile ale populației, astfel crescând riscul de sărăcie energetică. În acest context este important ca autoritățile să intervină cu măsuri de protecție socială bine direcționate, fie prin ajustarea politicilor, fie prin mecanisme de sprijin pentru grupurile afectate cel mai puternic. Pe lângă măsurile de sprijin pentru populație, este nevoie de politici economice, care să limiteze presiunile inflaționiste pe termen lung. Creșterea investițiilor în surse alternative de energie și diversificarea piețelor de aprovizionare ar putea atenua volatilitate prețurilor la energie, în timp ce politicele fiscal și monetare mai echilibrate, ar putea contribui și ele la stabilizarea economiei”, a subliniat Marin Gospodarenco.
Inflația anuală, de 9,1%, reflectă o majorare considerabilă a costurilor, în special în sectorul serviciilor și produselor alimentare. În luna decembrie, inflația a constituit 6,97 la sută.
Spre comparație, Republica Moldova a înregistrat o creștere a prețurilor mai mare decât unele țări europene, cum ar fi Franța și Germania, care s-a atestat o scădere a prețurilor medii.