BCS a depus moțiune de cenzură împotriva ministrei Sănătății, iar premierul Dorin Recean este așteptat la raport în Parlament
Premierul Dorin Recean va veni săptămâna viitoare în Parlament pentru a prezenta raportul cu privire la starea de urgență, instituită pentru o perioadă de 60 de zile. Anunțul a fost făcut de către speakerul Igor Grosu, după ce opoziția a solicitat audierea unui raport din partea Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), condusă de șeful Cabinetului de miniștri.

Ședința de astăzi a Parlamentului a debutat cu dezbateri aprinse. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a solicitat audierea mai multor reprezentanți ai Guvernului, inclusiv a premierului Dorin Recean, dar și a șefilor unor instituții. Inițiativele au fost admise doar parțial, între acestea - și audierea premierului, în contextul în care starea de urgență expiră pe 16 februarie.
„Noi am discutat cu domnul prim-ministru să vină într-o ședință și să prezinte raportul”, a declarat președintele Legislativului în reacție la propunerea opoziției.
În aceeași ședință, deputații BCS au depus o moțiune simplă împotriva politicilor ministrei Sănătății, Ala Nemerenco. Aceștia au adus în discuție mai multe cazuri tragice din sistemul de sănătate, recent mediatizate, și au acuzat conducerea instituției de „management defectuos”.
„Vinovată este conducerea Ministerului Sănătății, care ignoră complet ceea ce se întâmplă și își petrece timpul în afara țării. Nu vreau să accentuez în mod special partea tragică, însă situația mortalității materne și infantile este îngrijorătoare. Este o realitate dureroasă pentru noi toți”, a spus deputatul socialist Vladimir Odnostalco.
În timpul discursului, Igor Grosu l-a întrerupt pe deputatul socialist, motivând că acesta nu a prezentat oficial textul moțiunii, așa cum prevede Regulamentul Parlamentului. Cu toate acestea, președintele Legislativului a asigurat că ministra Ala Nemerenco va veni în Parlament pentru a răspunde la întrebările deputaților: „O să vină doamna ministră și o să aveți cea mai frumoasă discuție cu dumneaei”.
Teleradio-Moldova a încercat să obțină un comentariu de la ministra Sănătății, Ala Nemerenco, însă până la momentul publicării articolului nu am primit nici un răspuns.
Pe lângă moțiunea împotriva ministrei Sănătății, deputata socialistă Irina Lozovan a cerut audierea ministrului Educației, Dan Perciun, și a șefului Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, în legătură cu scandaluri mediatizate privind „concursuri fictive” și „conflicte de interese”. Deputații PAS s-a opus acestei inițiative.
Totodată, deputații PSRM, în frunte cu Vlad Bătrîncea, au cerut includerea pe ordinea de zi a audierii Procurorului General, Ion Munteanu, și a șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, pentru a discuta presupusa influență a conducerii organelor executive și legislative asupra procuraturilor. Solicitarea a fost, de asemenea, respinsă.
Parlamentul urmează să stabilească data exactă a audierii premierului Dorin Recean, iar moțiunea simplă împotriva ministrei Sănătății urmează să fie dezbătută conform procedurilor regulamentare.