Eurodeputat: În pofida amenințărilor Rusiei, Uniunea Europeană rămâne fermă în sprijinul Republicii Moldova
Legislativul și Consiliul Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord privind Planul de reformă și creștere pentru Republica Moldova. Suma a fost majorată la 1,9 miliarde de euro și reprezintă cel mai mare pachet de ajutor economic propus de UE. Banii, oferiți în doi ani, sunt destinați accelerării reformelor social-economice și consolidării rezilienței statului. „Pașii necesari au fost realizați prin acordul instituțiilor europene cheie, iar ieri s-au încheiat negocierile pe documentul final. Votul Parlamentului European va avea loc la începutul lunii martie, la Strasbourg”, a declarat, pentru Moldova 1, europarlamentarul Eugen Tomac.

„Mă bucur foarte mult că, în aceste vremuri pline de provocări, cu multă incertitudine și amenințări directe din partea Federației Ruse, Uniunea Europeană rămâne statornică și ferm angajată să susțină Republica Moldova în dezvoltarea sa, nu doar în apărarea împotriva provocărilor imediate. Evident, în urma negocierilor de ieri, acest pachet de sprijin fără precedent pentru Republica Moldova, anunțat de multă vreme, a fost suplimentat cu încă 100 de milioane de euro. În timp ce alții încearcă să dezinformeze opinia publică, răspândind panică și frică, Uniunea Europeană face ceea ce este absolut necesar: ajută Republica Moldova să depășească dificultățile cu care se confruntă.”
Eugen Tomac a mai precizat că Uniunea Europeană dispune de mecanisme pentru a urmări implementarea proiectelor finanțate din fondurile contribuabililor europeni și există resurse pentru depășirea crizei energetice și dezvoltarea economiei.
„Faptul că pre-finanțarea este de peste 18% este un semnal politic la fel de îmbucurător, pentru că asta înseamnă că, imediat ce banii pe care Republica Moldova îi va avea disponibili de la Uniunea Europeană vor intra în economie, vor ajuta statul să poată utiliza o parte din aceste resurse extrem de importante. Sunt convins că acești bani vor aduce schimbări pozitive în societate, vor susține procesul de digitalizare a administrației și vor sprijini dezvoltarea antreprenorilor într-un context atât de complicat.”
Despre comasarea celor două procuraturi, eurodeputatul a explicat că este un proces care face parte din angajamentul asumat de a reforma sistemul justiției.
„Reforma nu se întâmplă peste noapte, pentru că orice mecanism, orice organism care a funcționat prost și care a fost bolnav, nu se poate vindeca peste noapte, ci doar în timp. Ținând cont de întregul context al crizei războiului, cu toate amenințările directe la adresa Republicii Moldova, atât interne, cât și externe, există o deschidere pentru întărirea instituțiilor statului. Indiferent de amploarea sa, acest proces trebuie continuat. Pentru că nu există o altă soluție decât ca Republica Moldova să poată face față tuturor provocărilor atunci când va avea o justiție care va face dreptate pentru toți cetățenii, indiferent de pregătire, influență sau statutul social. Și evident, aceste măsuri propuse de Guvern sunt privite cu interes și fac parte din acest plan pe care Republica Moldova și l-a asumat.”