Externe

Trei ani de război în Ucraina // Ursula von der Leyen și Antonio Costa vor efectua luni o vizită la Kiev

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, se vor deplasa luni la Kiev, în ziua în care se împlinesc trei ani de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina. Într-o postare pe rețeaua X, Antonio Costa a scris că vizita „va reafirma sprijinul Uniunii Europene pentru poporul ucrainean”.

Am decis să fiu la Kiev cu această ocazie, alături de Ursula von der Leyen, pentru a susține poporul ucrainean și pe președintele ales democratic, Volodimir Zelenski”, a declarat Costa.

De asemenea, potrivit agenției Ukrinform, premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat că intenționează să viziteze capitala ucraineană pe 24 februarie.

Ucraina pregătește o reuniune a liderilor țărilor partenere la Kiev, unde vor fi abordate subiecte legate de pace, garanții de securitate și viitorul securității colective.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult