Sport

Surpriză în Premier League. Arsenal a fost învins de West Ham

Mare surpriză în prima divizie engleză de fotbal! Într-o partidă din etapa a 26-a a campionatului, Arsenal Londra a pierdut cu 0:1, acasă, în fața concitadinei West Ham United.

facebook.com/WestHam
Sursa: facebook.com/WestHam

Aflați pe locul 2 în clasament și decimați de accidentări, "tunarii" au avut o evoluție modestă și au suferit prima înfrângere pe teren propriu în această ediție de campionat. Jarrod Bowen a marcat singurul gol al meciului în minutul 44, când a fructificat centrarea lui Aaron Wan-Bissaka.

După această înfrângere, Arsenal Londra a rămas pe locul 2 în clasament, la 8 puncte distanță de liderul FC Liverpool. Într-o altă partidă din etapa a 26-a, Tottenham Hotspur a învins în deplasare pe Ipswich Town cu scorul de 4:1. Brenan Johnson a fost autorul a două goluri, celelalte două goluri ale echipei din nordul Londrei fiind înscrise de Djed Spence și suedezul Dejan Kulușevski.

Discipolii lui Kieran McKenna au replicat prin Omari Hutchinson. În ciuda acestei victorii categorice, Tottenham Hotspur a urcat în clasament, dar abia pe locul 12, cu 33 de puncte la activ.

Meci spectaculos și pe Goodison Park din orașul Liverpool, unde Everton din localitate și Manchester United au remizat, scor 2:2. "Caramelele" au jucat senzațional în prima repriză, iar atacantul Norbertu "Betu" Gomeș din Guineea-Bissau și mijlocașul Abdoulaye Doucoure din Mali au perforat poarta apărată de camerunezul Andre Onana.

Tresărirea de orgoliu al "diavolii roșii" s-a produs abia în ultimele 20 de minute. Mai întâi, portughezul Brunu Fernandeș a redus din handicap, după care uruguayanul Manuel Ugarte a restabilit egalitatea.

După această remiză, FC Everton a coborât pe locul 14 în clasament cu 31 de puncte, iar Manchester United se află pe locul 15, având cu un punct mai puțin.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult