Rapid București, foarte aproape de play-off
Rapid București este ca și calificat în play-off-ul Superligii românești de fotbal. Trupa lui Marius Șumudică a învins pe Farul Constanța în deplasare cu 3-1 într-un meci al etapei a 28-a de campionat.

Rapidiștii au deschis scorul rapid la Ovidiu. Alex Dobre a câștigat duelul la balon cu Bogdan Țîru și a înscris, în minutul 8. Farul a egalat în minutul 17. Denis Alibec a marcat spectaculos din pasa superbă a lui Victor Dican. Oaspeții au revenit în avantaj încă până la pauză. Elvir Koljic a înscris cu o lovitură de cap din centrarea din corner al lui Claudiu Petrila.
În minutul 68, Rapid a obținut un penalty, după ce Dan Sîrbu a atins balonul cu mâna în careu. Același Petrila a transformat lovitura de la 11 metri și, astfel, a stabilit scorul final.
„De când am venit, atât eu, cât și echipa, ne aflăm sub presiune. Nu este ușor. Vedeți ce se întâmplă. Greu, dar sunt mândru de ceea ce am văzut în acest meci.” a spus antrenorul echipei Rapid, Marius Șumudică.
„O victorie foarte mare pentru noi. Încet încet ne apropiem de play-off. Suntem cu 5 puncte înaintea lui Sepsi, chiar dacă ei au bătut. O victorie muncită, dar acum suntem fericiți, bineînțeles.” a afirmat fotbalistul echipei Rapid, Claudiu Petrila.
Rapid București este pe locul 6 în clasament, ultimul care duce în play-off, și are cu 5 puncte mai multe decât Sepsi Sfântu-Gheorghe, cu 2 etape rămase de jucat în sezonul regulat.
Sepsi a obținut o victorie în fața grupării UTA Arad, tot în deplasare, scor 2-1. Denis Haruț și Omar El Sawy au marcat golurile oaspeților, iar pentru UTA a înscris Valentin Costache.
După meci, Mircea Rednic, antrenorul echipei din Arad, a fost furios și a anunțat că este gata să demisioneze.
„Juniorii noștri i-am trimis să joace la o echipă la retrogradare și ni i-au dat afară. Nu avem unul care să se impună acolo. Obiectivul nostru e să ne salvăm. Eu vreau să salvez echipa asta și să mă duc să-mi văd de drumul meu, că m-am săturat! Așa presiune la echipa asta de parcă doar în Champions League ați jucat, doar pe Messi l-ați avut aici.” a spus Rednic.
UTA Arad este pe locul 11 în clasament, la un punct de Farul Constanța.