Împletit din drag și dor: reflecții despre Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor”
Fiecare început de primăvară în Republica Moldova se asociază cu Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor”, cel mai important și longeviv festival din țară. Evenimentul se desfășoară în perioada 1-10 martie, atât în sălile de concert din Chișinău și din localitățile Republicii Moldova, cât și în străinătate.

Redactorul Anatol Caciuc a realizat o emisiune tematică despre acest eveniment de anvergură, axându-se pe istoricul său și amintind că festivalul „Mărțișor” a luat naștere la inițiativa directorului Filarmonicii de Stat din Chișinău, Alexandru Fedcu, și a conducătorului artistic al acestei instituții de cultură, Gleb Ceaicovschi-Mereșanu.
„Era anul 1966, perioadă când în fostele republici ale Uniunii Sovietice începeau să se organizeze evenimente culturale de amploare. La distanță de timp, trebuie precizat faptul că acest festival era o modalitate de prezentare și promovare nu doar a culturii muzicale sovietice, dar și a culturilor naționale, ale celor 15 republici unionale. Astfel, la Chișinău au evoluat, începând cu ediția a doua, cea din anul 1967, când a devenit festival unional, ulterior internațional, unii dintre cei mai valoroși reprezentanți ai artei muzicale din acea perioadă, artiști cunoscuți și apreciați nu doar în spațiul ex-sovietic, dar și pe arena internațională, iar programele de concert includeau creații de diferite genuri”, menționează muzicologul Svetlana Bivol, directoarea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, acolo unde a luat naștere acest festival.
La importanța acestui festival și impactul său asupra promovării artei muzicale naționale s-a referit și compozitorul Constantin Rusnac, care a urmărit evenimentul chiar de la primele ediții.
„Festivalul „Mărțișor” a devenit cel mai important eveniment cultural din Republica Moldova, dar cu impact și la nivel internațional, deoarece pe scenele din Chișinău au evoluat mulți artiști renumiți, care înscriau acest eveniment în agendele lor pentru a reveni în Moldova. Cu originala sa paletă coloristică și cu o programe de concert totdeauna bogate și variate, festivalul „Mărțișor”, devenit internațional, s-a transformat într-o frumoasă tradiție, într-o sărbătoare muzicală a primăverii. De aproape șase decenii toate sălile de concerte din Chișinău și din localitățile din țară, în primele zece zile ale lui martie, își deschid larg ușile invitând publicul spectator să asiste la o adevărată revărsare de talente și măiestrie”, a precizat compozitorul Constantin Rusnac.
În cadrul emisiunii „Mărțișor împletit din drag și dor. Reflecții despre Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor”, veți mai afla că în anul 1977, în cadrul acestui festival, a avut loc, în premieră, o serată de creație a renumitului compozitor Eugen Doga, născut chiar la 1 martie. Din arhiva sonoră a Radio Moldova au fost selectate crâmpeie din emisiunea „Cronica vieții muzicale”, în care este comentat acest eveniment important. Totodată, veți audia impresiile compozitorului Eugen Doga și pe cele ale invitaților săi: Maria Bieșu, Ion Suruceanu și Maria Codreanu.
Emisiunea poate fi urmărită sâmbătă, 1 martie, la ora 16:05, pe Radio Moldova.