Social

Revista Presei // Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu este doar un obiectiv, ci un parteneriat concret, cu beneficii imediate pentru cetățeni

Mesaj ferm de susținere a Republicii Moldova în parcursul său spre UE, transmis la Chișinău de președintele Consiliului European, António Costa; o investigație care scoate la iveală mai multe încălcări în procesul de reparație a drumului Leova- Bumbăta; noi dezvăluiri în cazul copilului de 13 ani, decedat la Institutul Mamei și Copilului, sunt câteva dintre principalele titluri ale presei, trecute în revistă.

Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul ferm față de viitorul european al Republicii Moldova. Se întâmplă într-un moment crucial pentru securitatea și stabilitatea regiunii. Este declarația președintelui Consiliului European, António Costa, făcută într-un interviu pentru Teleradio-Moldova. Oficialul European a menționat că aderarea la UE nu este doar un obiectiv, ci un parteneriat concret, cu beneficii imediate pentru cetățeni. În contextul parlamentarelor din acest an, Bruxelles-ul își intensifică eforturile pentru a contracara dezinformarea, șantajul energetic al Rusiei și amenințările la adresa securității, menționează Antonio Costa. Continuarea o găsiți pe Moldova 1.

Șeful Consiliului European a efectuat o vizită la Chișinău cu prilejul a trei ani de când Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană. TVR Moldova scrie că în cadrul conferinței de presă susținută în comun cu șefa statului Maia Sandu, António Costa a menționat că Bruxelles-ul va aloca un ajutor suplimentar de 60 milioane de euro pentru a sprijini capacitățile de apărare ale R. Moldova. Această sumă va fi disponibilă în acest an și face parte din eforturile continue ale UE de a sprijini securitatea și stabilitatea în regiune.

Dar fără voință politică internă, nu se poate avansa în parcursul european al Republicii Moldova, avertizează fostul negociator-șef al României la UE, Leonard Orban. Moldova 1 notează că în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova, Orban a explicat că, deși aderarea la Uniunea Europeană este un obiectiv înscris în Constituția Republicii Moldova, procesul poate fi încetinit sau chiar blocat în lipsa unui angajament ferm din partea guvernării de la Chișinău. Ne putem trezi într-un scenariu în care, după alegerile parlamentare, să se formeze un guvern care să nu mai aibă același entuziasm ca actualii guvernanți. Și, evident, asta poate să influențeze ritmul și evoluția negocierilor de aderare, a subliniat Leonard Orban.

În același timp, unii experți sunt de părere că deteriorarea relațiilor dintre Ucraina și SUA ar putea avea un impact negativ asupra securității R. Moldova, care este vulnerabilă în fața imixtiunilor Kremlinului. Radio Chișinău a discutat cu analistul politic Mihai Isac care este de părere că în condițiile actuale, Republica Moldova trebuie să se ancoreze mai bine în arhitectura de securitate europeană.

Leova – Bumbăta, drumul spre un dosar penal. Ziarul de Gardă propune o investigație amplă despre „cel mai scump drum din Moldova” numit și „muzeul corupției în aer liber”, proiect implementat la frontiera moldo-română în perioada 2022-2024. Deși obiectivul a fost dat în exploatare în vara anului 2024, discuțiile despre legalitatea procedurilor în jurul acestuia nu s-au oprit. Publicația propune documente, fapte cronologice și detalii noi despre cum și cine a implementat acest proiect. Contracte fără licitații, companii afiliate funcționarilor publici, mai multe detalii le găsiți în articol.

Fostul cinematograf „Gaudeamus” a fost demolat în totalitate, titrează agora.md. Se întâmplă în contextul în care Ministerul Culturii a anunțat că va merge în instanța de judecată pentru a solicita anularea autorizației de construcție a unei clădiri cu 15 etaje pe teritoriul fostului cinematograf. Deși în anul 2020 primarul capitalei, Ion Ceban, scria este categoric împotriva demolării, în luna februarie, Primăria Chișinău a emis o autorizație de construcție a blocului în locul cinematografului.

Între timp, tot agora.md menționează că un grup de cineaști moldoveni cer renovarea Cinematografului „Odeon” și creșterea finanțării pentru filme. Petiția #FacemFilmAcasă a fost semnată de peste 300 de persoane, prin care solicită condiții mai bune pentru crearea filmelor acasă. Scrisoarea a fost înaintată mai multor oficiali, printre care premierului Dorin Recean, ministrului Culturii, Sergiu Prodan și ministrei Finanțelor, Victoria Belous.

Procuratura Anticorupție anunță că grupul criminal organizat, condus de către Ilan Șor susținea mai multe partide politice, inclusiv unele proiecte care par să fie pro-europene. Ziarul de Gardă notează că ilegalitățile comise aveau scopul de a influența rezultatul alegerilor parlamentare din 2025. În dosarele Procuraturii Anticorupție, inculpații sunt deputata Marina Tauber, deputatul Alexandr Nesterovschi, deputata Irina Lozovan, bașcana UTA Găgăuzia Evghenia Guțul, un consilier raional, 15 președinți de oficii teritoriale ale fostului partid politic Șor și alții.

Iar Ziarul Național publică noi detalii în dosarul „INTERPOL”. Bănuiții, inclusiv doi șefi de la MAI, ar fi încasat peste 7 000 000 de euro de la 28 de infractori „spălați” de păcate prin blocarea notificării roșii. Printre cei „SALVAȚI” s-ar număra și Vladimir Plahotniuc. Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a semnat ieri ordonanțe de învinuire finale în privința fostului șef al Direcției Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului de Interne, Viorel Țentiu, și a ex-șefului Inspectoratului General pentru Migrație, Mihail Vodă, în cadrul acestui dosarul penal. Probele acumulate au stabilit că mai multe persoane, acționând concertat ca un grup criminal organizat, au reușit să blocheze „Notificarea Roșie” Interpol în privința mai multor fugari străini din diferite jurisdicții, inclusiv China, Franța, Australia, Rusia și altele.

Mama băiatului din Bubuieci, decedat la Institutul Mamei și Copilului, a depus o plângere la poliție, scrie IPN. Apropiații băiatului susțin că el a fost victima bullying-ului la școală și acuză de neglijență instituțiile medicale unde a fost internat copilul. Rudele minorului au declarat că în ultima perioadă el a fost intimidat în repetate rânduri de către colegii de școală. Acesta ar fi fost agresat fizic la ora de educație fizică motiv pentru care a ajuns la spital. Băiatul de 13 ani, cu traumatism la picior, a fost tratat inițial la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”. Ulterior, a fost transferat în stare gravă la Institutul Mamei și Copilului, unde a decedat săptămâna trecută, pe 25 februarie.

Cum a evoluat asistența SUA acordată Moldovei și ce programe sunt afectate de lichidarea USAID. Mold-street.com propune o analiză a proiectelor și finanțărilor obținute de-a lungul anilor de la Guvernul American. Ultimul ajutor a fost semnat chiar cu câteva zile înainte de inaugurarea lui Donald Trump ca președinte al SUA. Este vorba de un grant, în valoare de 1,3 miliarde de lei pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și sporirea rezilienței cibernetice în cadrul instituțiilor publice și de stat. Sistarea asistenței din partea SUA afectează cel mai mult sectorul energetic. Datele publice din SUA relevă că în perioada 2001-2024, a fost prevăzută alocarea unei asistențe tehnice și financiare în valoare de 1,74 miliarde de dolari prin diverse programe, precum construcția de drumuri, modernizarea sistemului energetic, apărare, agricultură, competivitate economică, dar și reforma justiției, securitate cibernetică etc.

Citește mai mult