Politic

Sprijinul pentru R. Moldova și Ucraina, discutat de președintele interimar României cu premierul Poloniei

Securitatea regională și sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova au fost principalele subiecte abordate joi, la Bruxelles, în cadrul întrevederii dintre președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și premierul Poloniei, Donald Tusk. Cei doi lideri au subliniat importanța consolidării Flancului Estic al NATO, în contextul amenințărilor venite dinspre Rusia.

„Împreună cu prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, am convenit să continuăm coordonarea ca parteneri strategici și aliați apropiați, precum și să sprijinim Ucraina și Republica Moldova. Ne-am aliniat pozițiile privind prioritizarea interesului strategic de consolidare a Flancului Estic”, a scris Ilie Bolojan pe pagina sa de facebook.

Totodată, el a exprimat sprijinul României pentru Președinția poloneză a Consiliului Uniunii Europene.

Precizăm că Polonia deține președinția Consiliului Uniunii Europene în perioada ianuarie - iunie 2025.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult