SUA au donat două ambulanțe Inspectoratului General pentru Situații de Urgență
Două ambulanțe în valoare de 47 mii de euro au fost donate astăzi Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) de către Statele Unite ale Americii. Acestea vor completa nivelul de dotare al salvatorilor și pompierilor ce se află în prima linie de salvare a vieților omenești, a declarat șeful IGSU, Alexandru Oprea.
„Această donație vine să completeze nivelul de dotare al salvatorilor și pompierilor din Republica Moldova. Autospecialele date, după ce vor trece toate procedurile legale vor fi distribuite subdiviziunilor de intervenție și vor fi utilizate în misiunile zilnice în acordarea serviciilor cetățenilor Republicii Moldova cât și cetățenilor străini, inclusiv refugiaților din Ucraina care se află la noi în țară”, a declarat Alexandru Oprea.
Alexandru Oprea a mai precizat că în ultima perioadă, numărul misiunilor efectuate de salvatori și pompieri crește constant și necesitatea sporirii nivelului de dotare este și ea mai mare. El a menționat că numai în ultimele zile, zeci de pompieri și salvatori au intervenit în sudul țării pentru a tracta autoturismele blocate din cauza intemperiei și la Chișinău pentru a stinge un incendiu izbucnit la un depozit de miere.