Corespondență Dan Alexe // Parlamentul UE adoptă fondurile pentru R. Moldova

Parlamentul European a votat marți, 11 martie, pentru aprobarea finală a Planului de creștere în valoare de 1,9 miliarde de euro pentru Moldova, cel mai mare pachet de sprijin al UE acordat vreodată pentru Moldova. Cu 499 de voturi pentru, 117 împotrivă, 44 abțineri, Moldova primește acum sprijinul financiar de care are nevoie pentru a continua reformele, a consolida instituțiile și a-și moderniza infrastructura.
Creșterea pre-finanțării și alocarea rapidă a fondurilor
Unul dintre principalele puncte subliniate în acest raport adoptat marți este creșterea pre-finanțării, de la 7% la 18% din suma totală de 1,9 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că Republica Moldova va primi rapid peste 300 de milioane de euro imediat după intrarea în vigoare a Facilității financiare, cel mai probabil până la sfârșitul lunii aprilie.
„După trei luni de negocieri, am agreat un acord pe această Facilitate care cuprinde trei lucruri foarte importante pentru Moldova. În primul rând, am reușit să aprobăm Facilitatea mai repede decât alte dosare legislative similare. În felul acesta, fondurile vor ajunge în Republica Moldova încă din luna aprilie”, a explicat deputatul european Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului European.
Un alt aspect important al acestui plan este accelerarea conectării Republicii Moldova la rețeaua energetică a Uniunii Europene, pentru a asigura stabilitatea țării în fața crizei economice și energetice generate de presiunile exercitate de Rusia. „Uniunea Europeană este sigură doar dacă Republica Moldova este sigură. În contextul evoluțiilor geopolitice și al schimbărilor în relațiile transatlantice, este în interesul nostru de securitate să ajutăm Moldova să fie stabilă și să continue integrarea europeană”, a menționat Mureșan.
Totodată, acesta a evidențiat că sprijinul include și fonduri dedicate regiunii transnistrene: „Am reușit și o creștere cu 100 de milioane de euro a valorii totale a finanțării, de la 1,8 miliarde de euro la 1,9 miliarde de euro. Cele 100 de milioane de euro cuprind și sprijinul de 60 de milioane de euro pentru regiunea transnistreană, anunțat de Comisia Europeană în luna ianuarie.”
Urmează acum negocierile finale cu Consiliul Uniunii Europene. Obiectivul este să fie adoptată cât mai curând forma finală a legislației, iar Facilitatea să intre în vigoare în luna aprilie, când Republica Moldova va primi și un avans de o cincime din totalul pachetului.