Crește bilanțul victimelor după incendiul din Macedonia de Nord: cel puțin 59 de morți și peste 150 de răniți
Cel puțin 59 de persoane au fost ucise și peste 155 au fost rănite în incendiul produs într-un club de noapte din Macedonia de Nord, potrivit unui bilanț actualizat anunțat de autorități, relatează BBC.

Maia Sandu, mesaj de condoleanțe după incendiul din Macedonia de Nord: „Gândurile noastre sunt alături de voi”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de susținere pentru poporul Macedoniei de Nord, exprimând condoleanțe familiilor afectate de incendiul devastator care a avut loc într-un club de noapte din Kočani.
„Sunt profund întristată de tragedia din Kočani, care a luat vieți și a rănit multe alte persoane. Condoleanțele mele sincere familiilor victimelor și oamenilor din Macedonia de Nord. Gândurile noastre sunt alături de voi în aceste momente dificile”, a scris Maia Sandu pe X.
Premierul Macedoniei de Nord, după tragedia de la clubul de noapte din Kocani: Este o zi dificilă şi tristă

Premierul Macedoniei de Nord, Hristijan Mickoski, a anunțat, duminică, că guvernul este „pe deplin mobilizat și va face tot ce este necesar pentru a face față consecințelor și a determina cauzele tragediei” de la un club de noapte, transmite News.ro.
El a mai spus că este o „zi dificilă și foarte tristă” pentru țară, care a pierdut „atât de multe” vieți tinere.
Ministrul de interne Pance Toskovski a declarat că au fost efectuate câteva arestări.
Cel puţin 50 de persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit într-un club de noapte din Macedonia de Nord

Cel puțin 50 de persoane au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă seara într-un club de noapte din nordul Macedoniei, transmite news.ro citând Ministerul de Interne.
„Cel puțin 50 de persoane au murit într-un club de noapte din Kocani, în estul țării, la aproximativ 100 km est de capitala Skopje, unde „aproximativ 1.500 de persoane participau la un concert”, a precizat agenția MIA.
Potrivit agenției, incendiul a izbucnit în clubul de noapte „Pulse” din acest oraș cu aproximativ 30.000 de locuitori, în timpul unui concert susținut de DNK, un grup hip-hop foarte popular în țară. Publicul de la concert, care a început la miezul nopții, era format în principal din tineri, potrivit aceleiași surse. Potrivit site-ului de știri SDK, incendiul a izbucnit în jurul orei 3:00 dimineața.
SDK susține, de asemenea, că „peste 100 de tineri au fost răniți”, citând Departamentul de protecție și salvare și Centrul de gestionare a crizelor.
Răniții au fost duși la spitalele din Kocani și Stip, la aproximativ treizeci de kilometri sud de Kocani.
Incendiul a fost probabil cauzat de utilizarea unor dispozitive pirotehnice, potrivit unor rapoarte media.
❗️Kuzey Makedonya'nın Kocani kentindeki bir gece kulübünde çıkan yangında en az 50 kişi öldü. - -yerel medya #SONDAKİKA#BreakingNews #kocani #kuzeymakedonya #makedonya #Macedonia #nightclub pic.twitter.com/w987Ke6NMy
— 7 KITA (@7Kita__) March 16, 2025