Revista presei // Între miliardele UE și propaganda Kremlinului, în perspectiva parlamentarelor; Cultivarea cânepii industriale în RM

Publicațiile din RM își focalizează atenția asupra stării economiei, care potrivit experților rămâne puternic afectată de multipli factori interni și externi. Sprijinul financiar substanțial în valoare de 1,9 miliarde de euro, oferit de UE, ar putea fi un stimulent puternic pentru dezvoltarea RM, dacă guvernarea de la Chișinău va continua reformele pro-europene, mai spun experții. Din presă aflăm și despre interesul sporit manifestat de agricultori pentru cultivarea cânepii industriale, fermierii cerând lichidarea de urgență a unor bariere birocratice pentru a putea deschide sezonul agricol.
Economia R. Moldova continuă să se confrunte cu multiple provocări, arată un raport realizat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup, la care face trimitere TVR Moldova. Analiza scoate în evidență principalele zece vulnerabilități economice , printre care dependența energetică, dezechilibrele bugetare, dar și ritmul lent al reformelor economice. Principalii factori ai stagnării ar fi incertitudinea legată de situația de securitate din regiune, dar și tendințe interne, precum îmbătrânirea populației, imigrarea forței de muncă. Potrivit experților, citați de TVR Moldva, pachetul de sprijin de 1,9 mlrd euro votat de Parlamentul European, va avea o contribuție semnificativă pentru creșterea economică a R.Moldova. Adrian Lupușor, director executiv, Centrul Analitic Independent Expert-Grup: „Este o sumă enormă, care poate face diferența. Acești bani urmează să fie investiți în proiecte capitale, de infrastructură, care vor consolida și crește eficiența energetică, vor crește competitivitatea, exporturile. Deci practic toate aceste 10 vulnerabilități vor fi atenuate.”
Între miliardele UE și propaganda Kremlinului, în perspectiva parlamentarelor – e titlul unei analize publicate de Veridica. R. Moldova așteaptă în următoarele săptămâni prima tranșă din cel mai mare ajutor financiar primit în istoria sa recentă. Fonduri care vor ajunge în curând și vor fi vărsate rapid în proiecte importante pentru dezvoltarea statului. Dar, pe fondul unei polarizări extreme pe care am văzut-o cu toții în cifrele referendumului pentru integrare în UE de toamna trecută, este nevoie de o înțelegere mai bună în societate despre ce își dorește fiecare cetățean pentru el și familia sa, subliniază autorul articolului. La prima vedere, acest lucru nici măcar nu ar trebui să trezească dubii. Însă realitatea este alta. În ciuda faptului că UE oferă sume istorice în schimbul unor reforme care nu fac decât să ajute Republica Moldova la propria-i dezvoltare, mințile și inimile oamenilor sunt încă otrăvite de propagandă rusă, conchide Veridica.
Deputații din Găgăuzia discută despre demisia Comitetului Executiv pentru că „nu mai cred în promisiunile lui Șor”, titrează IPN. Potrivit corespondentului IPN din regiune, demisia Comitetului Executiv ar putea fi pusă în discuție la următoarea ședință a Adunării Populare. Deputații găgăuzi sunt nemulțumiți de faptul că executivul local respinge propunerile înaintate de ei, inclusiv privind majorarea Fondului de susținere a copiilor care au nevoie de intervenții chirurgicale complicate. Deputații au amintit că oligarhul fugar Ilan Șor a promis un „pământ de vis” și investiții de 500 de milioane de euro în Găgăuzia, dar „în schimb blochează chiar și ceea ce poate fi realizat din fonduri bugetare”, mai scrie IPN.
Consiliul Europei somează Rusia să respecte dreptul la educație în Transnistria, titrează Ziarul Național. Potrivit Asociației Promo-LEX, recenta decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului a reafirmat dreptul elevilor de a învăța în limba lor maternă, fără a întâmpina obstacole, și subliniază obligația Rusiei de a-și respecta îndatoririle legale de a pune capăt tuturor formelor de hărțuire și intimidare împotriva elevilor, părinților și cadrelor didactice din școlile cu predare în grafie latină. Chiar dacă Curtea a stabilit clar responsabilitatea Federației Ruse și a subliniat necesitatea unor măsuri reparatorii, autoritățile ruse nu au prezentat încă un plan de acțiune, observă publicația. De asemenea, Federația Rusă refuză să achite compensațiile stabilite de CEDO - 6.000 de euro per reclamant și 50.000 de euro pentru costuri și cheltuieli, notează Ziarul Național.
Iar Moldova 1 relevă că în comuna Rădeni, radionul Strășeni, apa din majoritatea fântânilor e bună doar pentru irigare și adăpat animalele. Din cele aproximativ 100 de fântâni, o bună parte sunt contaminate cu nitrați, precizează autorul articolului. Odată ce satul a fost conectat la apeduct, majoritatea oamenilor folosesc apa de la robinet. Medicii recomandă cetățenilor să fie precauți în utilizarea apei din fântânile publice și să evite consumul apei din cele care nu sunt verificate periodic.
Tot Moldova 1 povestește despre schimbările realizate prin programul „Satul European" în viața locuitorilor din satele Miclești și Stețcani din raionul Criuleni. O inițiativă ambițioasă care a modernizat comuna Miclești este construcția unei stații de epurare a apei, notează sursa citată. Înainte de implementarea proiectului, localitatea se confrunta cu probleme grave legate de poluarea apei și lipsa unui sistem eficient de tratare a apelor uzate, ceea ce afecta sănătatea locuitorilor și calitatea solului, notează Moldova 1. Locuitorii se pot bucura acum de condiții moderne în casele lor. „Apă, avem canalizare centralizată. Până acum, ne foloseam de canalizarea proprie, care necesita mai multe cheltuieli, iar acum, de când suntem conectați la canalizarea centralizată, suntem foarte mulțumiți.”
Agricultorii cer scoaterea cânepii industriale de pe lista substanțelor stupefiante, titrează Europa Liberă. Deși încă în luna noiembrie anul trecut, guvernul a dat unda verde la cultivarea cânepii industriale după mai multe modificări legislative, agricultorii încă nu pot începe cultivarea acestei plante din motive de ordin birocratic, menționează autorul articolului. Reprezentanții agricultorilor solicită deputaților să aprobe modificările legislative în mod prioritar, astfel încât agricultorii să înceapă cultivarea cânepii industriale cât mai curând în această primavară.
Potrivit Asociației producătorilor de plante medicinale și aromatice, în prezent, în jur de 70 de agricultori și-au arătat intenția de a cultiva cânepă de specia „cannabis sativa”, transmite TV8. Aceștia însă se abțin să facă investiții din cauza legii 382 din anul 1999, care clasifică toate tipurile de cânepă, inclusiv acest soi, ca substanță stupefiantă și psihotropă. Legea se bate cap în cap cu regulamentul adoptat anul trecut de Guvern, care pemite cultivarea acestui tip de cannabis.„Sunt pregătiți pentru a înființa până la două-trei mii de hectare de cânepă industrială, deoarece această cultură le-ar da posibilitate să diversifice culturile în contextul schimbărilor climatice. Este unica cultură, care ar fi un colac de salvare”, a menționat membrul Asociației Producătorilor de Plante Aromatice și Medicinale, Victor Melnic, citat de TV8.
Radio Chișinău a încercat să afle care va fi impactul schimbării bruște a vremii, de la +23 la -6 grade Celsius, asupra culturilor agricole. Potrivit specialiștilor în agrometeorologie, oscilațiile de temperatuură nu ar trebui să prejudicieze culturile agricole la această etapă, întrucât procesul de vegetație încă nu a început. Deși există pomi înmuguriți, aceștia nu vor fi atât de afectați ca cei la care au apărut deja florile. Șefa direcției prognoze din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Nadejda Stolear a spus, pentru Radio Chișinău, că temperaturile vor începe să crească din data de 20 martie.
Publicația Ziua de azi relatează că orașul Cahul s-a alăturat procesului de microcipare și înregistrare a animalelor de companie, un pas important în soluționarea problemei animalelor fără stăpân. Aceasta previne fugirea și plimbările necontrolate ale câinilor. În primele trei zile, în Cahul au fost deja înregistrate aproximativ 100 de câini. De asemenea, în acest an, și alte orașe care și-au exprimat interesul vor începe să participe la acest proiect, care se concentrează pe gestionarea și înregistrarea câinilor de companie.