Cod galben de vânt puternic în Republica Moldova: Postul vamal „Molovata” și-a întrerupt temporar activitatea

Postul vamal de tip debarcader „Molovata” și-a suspendat temporar activitatea din cauza vântului puternic, care afectează circulația pe râul Nistru, a anunțat Serviciul Vamal al Republicii Moldova. Autoritățile recomandă călătorilor să utilizeze postul vamal intern de control „Criuleni 18”, situat la aproximativ 32 km distanță.
Activitatea punctului de trecere va fi reluată imediat ce condițiile meteorologice o vor permite.
Celelalte posturi vamale activează în regim normal, subliniază Serviciul Vamal.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare Cod galben de vânt puternic pentru marți, 18 martie 2025, valabilă în intervalul 00:00 -15:00. Potrivit meteorologilor, rafalele de vânt vor atinge viteze de 15-20 m/s, în special din sectorul nord-vestic. În alte regiuni ale țării, intensitatea vântului poate ajunge la 12-14 m/s.