Social

Asistență medicală și socială pentru Mihail Ermurachi, fost deținut politic în regiunea transnistreană

Fostul deținut ilegal al structurilor de forță transnistrene, Mihail Ermurachi, locuitor al orașului Tiraspol, ar putea primi prestații sociale și asistență medicală, anunță Biroul politici de reintegrare. Subiectul a fost discutat în cadrul audienței organizate la sediul instituției de către viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, discuțiile s-au axat pe măsurile de sprijin pe care autoritățile le pot oferi pentru reabilitarea lui Mihail Ermurachi.

Situația acestui cetățean, ca și a altor persoane supuse măsurilor opresive din partea structurilor de forță subordonate Tiraspolului, s-a aflat constant în vizorul Biroului politici de reintegrare, fiind întreprinse numeroase acțiuni pentru restabilirea drepturilor și libertăților lui”, precizează reprezentanții instituției.

Biroul informează că eliberarea lui Mihail Ermurachi, la data de 19 februarie 2025, a fost posibilă datorită eforturilor autorităților Republicii Moldova, instituției Ombudsmanului, societății civile și partenerilor internaționali.

Mihail Ermurachi a fost deținut ilegal timp de 2 ani și 2 luni, fiind acuzat de așa-zise „fapte de extremism”, care, în realitate, au constat în simple critici la adresa pretinșilor lideri locali. Bărbatul ne-a relatat povestea sa și „realitățile” regimului de la Tiraspol.


Autoritățile de la Chișinău au făcut apel către Tiraspol să dea curs solicitărilor și în alte cazuri de rezonanță, în care cetățeni moldoveni au fost încarcerați ilegal în regiune. Amintim că eliberarea prizonierilor politici a fost una dintre condițiile comune ale Guvernului de la Chișinău și ale Uniunii Europene, înaintate Tiraspolului în procesul de soluționare a crizei gazelor în regiunea transnistreană.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult