Social

ANSA: Un nou focar de pestă porcină a fost identificat în raionul Criuleni

TRM
Sursa: TRM

Un alt focar de pestă porcină africană (PPA), la porci domestici, a fost identificat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) într-o fermă comercială de porcine din localitatea Cimișeni, raionul Criuleni.

Prezența virusului a fost confirmată miercuri seara târziu, în urma testelor de laborator, din probele recoltate de la porcii suspecți la boală. Astfel, joi dimineață, a fost convocată Comisia pentru Situații Excepționale din regiune, care a aprobat măsurile necesare pentru eradicarea focarului de PPA, precum și de prevenire a răspândirii bolii în afara acestuia.

Regiunea fermei a fost izolată, au fost introduse măsuri de carantină și stabilite zonele de protecție și supraveghere. Specialiștii ANSA, cu sprijinul medicilor veterinari și angajaților întreprinderii, au demarat un plan de măsuri pentru eradicarea, cât mai rapidă, a focarului și evaluarea completă a situației, se menționează într-un comunicatal instituției.

Potrivit sursei citate, activitățile de eliminare a unor focare de astfel de dimensiuni sunt complexe, durează, de regulă, până la 2-3 săptămâni. Printre măsurile aplicate se numără: stabilirea zonelor de protecție de 3 km și de supraveghere de 10 km în jurul focarului, cu efectuarea măsurilor sanitar-veterinare corespunzătoare. Totodată, sunt amenajate posturi de control la ieșirile principale din ferma de porcine, cu amplasarea barierei de dezinfecție. O altă acțiune importantă este distrugerea, conform actelor normative în vigoare, a cadavrelor de porcine și eradicarea focarelor.

Pe parcursul lunii martie, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate nouă focare de pestă porcină africană (PPA), dintre care unul în localitatea Ghidighici, municipiul Chișinău; patru focare în localitățile Chetrosu, Bulboaca, Roșcani și Telița din raionul Anenii Noi; două în satul Copceac, raionul Ceadîr-Lunga, și câte un focar de pestă porcină la ferme de porci din raioanele Anenii Noi și Criuleni.

În total, de la începutul anului, au fost identificate 31 de focare, dintre care 19 au fost eradicate cu succes. În prezent, toate pagubele și consecințele acestora sunt evaluate de comisiile pentru situații excepționale din fiecare regiune în parte, menționează comunicatul ANSA.

CITEȘTE ȘI:

Citește mai mult